Ce reprezintă steatoza hepatică?

Ficatul este un organ de dimensiuni mari, cu numeroase roluri vitale pentru organism, iar funcționarea sa optimă presupune un conținut scăzut de grăsimi, în mod obișnuit sub 5% din masa organului.

Boala steatozică hepatică, cunoscută și sub denumirea de steatoză hepatică, sau în termeni mai simpli, “ficat gras”, reprezintă acumularea de grăsimi (lipide) în celulele ficatului (hepatocite).

Ambele afecțiuni pot evolua spre forme severe, precum steatohepatita, fibroza hepatică sau ciroza, dar au cauze și mecanisme diferite.

Ce este edemul periferic?

Edemul periferic, cunoscut ca picioare umflate, este un tip de edem localizat la nivelul membrelor inferioare și apare atunci când se acumulează lichid în exces în țesutul subcutanat. Această afecțiune este frecventă și poate avea cauze ușoare, temporare, însă uneori este un semn în cadrul unor patologii mai grave.

Tulburările de tranzit intestinal, cum sunt constipația și diareea, afectează milioane de oameni și pot varia de la
inconveniente temporare până la afecțiuni care necesită atenție medicală. Înțelegerea cauzelor, factorilor de risc
și metodelor de gestionare poate ajuta pacienții să reducă simptomele și să prevină reapariția acestora.

Ce sunt Constipația și Diareea?

Constipația este definită prin scaune rare (mai puțin de trei pe săptămână), uscate și greu de
eliminat, însoțite adesea de senzația de golire incompletă. Constipația poate să fie ocazională sau cronică, aceasta
din urmă persistând timp de mai multe săptămâni sau luni.

Diareea este definită prin scaune rare (mai puțin de trei pe săptămână), uscate și greu de eliminat,
însoțite adesea de senzația de golire incompletă. Constipația poate să fie ocazională sau cronică, aceasta din urmă
persistând timp de mai multe săptămâni sau luni.

Simptome asociate

Managementul Constipației și Diareei

Când este necesar să mergeți la medic?

Concluzie

Constipația și diareea sunt tulburări comune ale tranzitului intestinal, dar gestionarea corectă poate reduce
disconfortul și riscul de complicații. Printr-o dietă echilibrată, hidratare, exerciții fizice și atenție la
semnalele corpului, pacienții pot menține sănătatea sistemului digestiv. În cazul simptomelor persistente sau
severe, intervenția medicală este esențială pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat.

Ce este Boala Pulmonară Obstructivă Cronică?

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este o afecțiune pulmonară progresivă caracterizată prin limitarea fluxului de aer în plămâni, care face respirația din ce în ce mai dificilă. Această boală include două componente majore: bronșita cronică (inflamația cronică a căilor respiratorii) și emfizemul (distrugerea alveolelor sau a sacilor de aer din plămâni). Persoanele cu BPOC au dificultăți în a expira complet aerul din plămâni, ceea ce duce la senzația de lipsă de aer și la oboseală constantă.

Ce se întâmplă în plămâni?

În mod normal, plămânii funcționează ca niște “saci de aer”, care se umplu și se golesc ritmic, asigurând oxigenarea sângelui și eliminarea dioxidului de carbon. În cazul BPOC, căile respiratorii devin îngustate și inflamate, iar pereții alveolelor sunt distruși. Astfel, aerul rămâne prins în plămâni și este eliminat cu dificultate. În timp, acest proces de inflamație și distrugere a țesutului pulmonar devine ireversibil, limitând capacitatea plămânilor de a funcționa corect.

Cât de frecventă este BPOC?

BPOC reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste 300 de milioane de persoane suferă de BPOC la nivel global, iar boala este responsabilă pentru aproximativ 3 milioane de decese anual. În țările dezvoltate, BPOC este a treia cauză de deces, iar în România, boala este subdiagnosticată, multe cazuri fiind depistate în stadii avansate.

Factori de risc și cauze

Simptome

Diagnostic

Diagnosticul BPOC se face printr-o combinație de evaluare a simptomelor, examen fizic și teste funcționale pulmonare.
Spirometria este testul de bază pentru diagnosticarea BPOC, măsurând cantitatea de aer pe care o persoană o poate
expira într-un timp scurt și cât de rapid poate face acest lucru. De asemenea, radiografia toracică sau tomografia
computerizată pot fi utilizate pentru a evalua structura plămânilor și a exclude alte afecțiuni.

Tratament

Concluzie

BPOC este o boală pulmonară cronică și debilitantă, care afectează calitatea vieții pacienților și poate duce la
complicații grave dacă nu este gestionată corespunzător. Este crucială conștientizarea factorilor de risc, mai ales
a fumatului, pentru a preveni apariția bolii. Un diagnostic precoce și un tratament adecvat pot îmbunătăți
semnificativ calitatea vieții pacienților și pot încetini progresia bolii. Consultarea unui medic pneumolog este
esențială pentru persoanele care prezintă simptome respiratorii sau care au factori de risc pentru BPOC.

Sarcina este o etapă specială în viața unei femei, iar pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a fătului, o
monitorizare atentă este esențială. Astfel, testele prenatale oferă informații despre sănătatea fătului, depistează
anomalii genetice și permit medicilor să ia măsuri adecvate pentru a minimiza riscurile pentru mamă și copil.

Ce sunt testele prenatale?

Importanța testelor prenatale

Când sunt recomandate testele prenatale?

Testele prenatale pe trimestre

I. Primul Trimestru (1-13 săptămâni)

II. Trimestrul al doilea (14-27 săptămâni)

III. Trimestrul al treilea (28-40 săptămâni)

Concluzie

Testele prenatale sunt indispensabile în asigurarea unei sarcini sănătoase și bine monitorizate, fiind adaptate
fiecărui trimestru și stadiu de dezvoltare a fătului. Testele de screening oferă o evaluare inițială a riscului de
anomalii genetice, iar testele de diagnostic confirmă sau infirmă aceste riscuri, asigurând o intervenție rapidă și
eficientă. Fiecare etapă de monitorizare ajută părinții și medicii să gestioneze sarcina în siguranță și să ia
măsuri în timp util pentru a proteja sănătatea atât a mamei, cât și a copilului.

Beta hCG (human Corionic Gonadotropin – gonadotropina corionică umană) este un hormon produs în principal de celulele
placentare în timpul sarcinii. Deși este cunoscut în special pentru rolul său în confirmarea unei sarcini, testul
beta hCG poate fi folosit și în alte contexte medicale.

Ce este Beta hCG?

Beta hCG este o glicoproteină produsă inițial de celulele trofoblastice, care formează ulterior placenta. Principalul
rol al acestui hormon în organism este susținerea corpului luteal, astfel încât să producă progesteron, hormon
esențial pentru menținerea sarcinii în primele săptămâni. După fertilizare, nivelurile de beta hCG încep să crească
semnificativ, iar acest hormon poate fi detectat în sânge și urină. Deși hCG este în principal produs de placentă,
cantități mai mici sunt produse și în glanda pituitară, ficat și colon. În plus, anumite tipuri de malignități, cum
ar fi cancerul trofoblastic (molă hidatiformă, coriocarcinom) și tumorile de celule germinale, sunt asociate cu
niveluri serice ridicate de molecule legate de hCG.
Cea mai mare parte a hormonului este metabolizată în ficat, însă aproximativ 20% este excretată prin urină.
Subunitatea beta este degradată în rinichi, unde formează un fragment central ce este măsurat prin testele de urină
pentru hCG.

Cum funcționează testul Beta hCG?

Testul pentru beta hCG poate fi efectuat fie prin analiza urinei, fie a sângelui. Testele de sarcină la domiciliu
sunt, în mod obișnuit, teste de urină care detectează prezența acestui hormon. Totuși, pentru măsurarea exactă a
concentrației de beta hCG, se recomandă testul din sânge.

Când ar trebui să se facă testul Beta hCG?

1. Confirmarea sarcinii

Cel mai frecvent motiv pentru a efectua un test beta hCG este confirmarea unei sarcini. După fertilizare, nivelurile
de hCG cresc rapid și pot fi detectate la aproximativ 11 zile după concepție prin testul de sânge și la aproximativ
12-14 zile prin testul de urină.
În mod obișnuit, nivelurile de beta hCG se dublează la fiecare 48-72 de ore în primele săptămâni de sarcină.

2. Monitorizarea progresului sarcinii

Un test beta hCG cantitativ poate fi folosit pentru a urmări creșterea normală a sarcinii. O creștere anormal de
lentă sau de rapidă a nivelurilor de hCG poate indica probleme, cum ar fi o sarcină ectopică (extrauterină) sau un
avort spontan. În schimb, niveluri foarte ridicate pot sugera o sarcină multiplă (gemeni, tripleți etc.) sau o molă
hidatiformă (o formă rară de sarcină anormală).

3. Diagnosticarea complicațiilor de sarcină

Dacă apar semne de complicații, cum ar fi sângerarea vaginală, durerile abdominale severe sau dispariția bruscă a
simptomelor de sarcină, un test de beta hCG poate ajuta la diagnosticarea cauzei. Nivelurile scăzute de beta hCG pot
sugera un avort iminent, în timp ce nivelurile crescute, dar anormale, pot sugera o sarcină ectopică.

4. Cancerul de celule germinale și alte afecțiuni

Testele beta hCG sunt folosite și pentru diagnosticarea și monitorizarea anumitor tipuri de cancer, inclusiv tumorile
de celule germinale, cancerul de ovar, testicular sau alte tipuri de tumori trofoblastice. Aceste tipuri de tumori
produc adesea hCG, iar măsurarea acestui hormon poate ajuta la monitorizarea eficacității tratamentului.

Cum mă pregătesc pentru testul beta hCG?

Dozarea beta hCG nu necesită o pregătire specială. Deși nu este necesară o dietă specifică sau post, este indicat să
eviți alimentele bogate în biotină, cum ar fi fructele uscate, cartofii sau produsele de origine animală, cu 24 de
ore înainte de test, deoarece biotina poate cauza rezultate fals scăzute.

Interpretarea rezultatelor Beta hCG

La femeile care nu sunt însărcinate, nivelul normal al hCG este mai mic de 5 UI/L, în timp ce la femeile aflate la
menopauză poate fi sub 9.5 UI/L.

Niveluri normale în timpul sarcinii:

Este important de menționat că valorile pot varia foarte mult între diferite persoane și că ceea ce contează mai mult este ritmul de creștere al hCG decât valoarea exactă într-un anumit moment.

Niveluri anormale:

Alte cauze pentru rezultate anormale:

Anumite afecțiuni non-sarcină pot determina, de asemenea, creșterea nivelului de hCG, cum ar fi tumorile ovariene sau
testiculare. Aceste afecțiuni necesită investigații și tratament suplimentar din partea unui medic specialist.

Ce trebuie să faci dacă obții rezultate anormale?

Un rezultat anormal al testului beta hCG nu înseamnă neapărat că există o problemă gravă, dar este important să
consulți un medic pentru investigații suplimentare.

Concluzie

Beta hCG este un hormon esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea sarcinii, dar are și alte roluri medicale
importante. Fie că îți dorești să confirmi o sarcină, să monitorizezi progresul acesteia sau ai nevoie de
investigații pentru alte afecțiuni, testul de beta hCG poate oferi informații valoroase.

Boala cronică de rinichi (BCR) este o afecțiune gravă și progresivă, caracterizată prin deteriorarea treptată a
funcției renale, care afectează capacitatea rinichilor de a filtra și elimina deșeurile din sânge. În România, boala
cronică de rinichi este subdiagnosticată, afectând în mod special persoanele cu diabet, hipertensiune arterială și
pe cele care au un istoric familial de afecțiuni renale. Este important să cunoaștem simptomele bolii, importanța
analizelor de sânge și cum să prevenim progresia acestei afecțiuni prin monitorizare constantă.

Ce este Boala Cronică de Rinichi?

Boala cronică de rinichi apare atunci când rinichii sunt afectați timp îndelungat, iar capacitatea lor de filtrare a
sângelui scade. În stadii avansate, acest lucru poate duce la acumularea toxinelor în organism și, în cazuri severe,
la insuficiență renală, moment în care poate fi necesară dializa sau chiar transplantul de rinichi.
BCR este împărțită în cinci stadii, în funcție de rata de filtrare glomerulară (RFG), un indicator al funcției
renale. În stadiile inițiale, simptomele sunt subtile, însă în stadiile avansate pot apărea semne precum oboseala,
umflarea gleznelor, urinări frecvente sau modificări ale culorii urinei.

Care sunt cauzele bolii cronice de rinichi?

BCR poate avea numeroase cauze, de la afecțiuni medicale frecvente, precum diabetul și hipertensiunea arterială, la
factori genetici și expunerea prelungită la toxine. În multe cazuri, deteriorarea rinichilor este rezultatul unor
factori cumulativi de-a lungul anilor, aceștia contribuind progresiv la scăderea funcției renale.

Simptomele bolii cronice de rinichi

În cazurile mai avansate, pot apărea hipertensiune arterială severă, anemie și chiar probleme osoase.

Diferența între insuficiența renală și boala cronică de rinichi

Insuficiența renală reprezintă un stadiu avansat al bolii cronice de rinichi, caracterizat printr-o pierdere
semnificativă a funcției renale, care duce la acumularea periculoasă de toxine în organism. În timp ce boala cronică
de rinichi descrie orice reducere a funcției renale care durează cel puțin trei luni, insuficiența renală indică o
incapacitate severă a rinichilor de a menține echilibrul necesar în organism, necesitând de obicei tratamente precum
dializa sau transplantul de rinichi pentru a susține viața.

Analize de sânge esențiale pentru depistarea și monitorizarea BCR

Monitorizarea regulată a sănătății rinichilor este esențială, mai ales pentru persoanele expuse riscului de a
dezvolta BCR, cum ar fi cele cu diabet, hipertensiune sau un istoric familial de afecțiuni renale.

Pentru pacienții diagnosticați cu BCR sau care prezintă factori de risc, monitorizarea regulată este esențială pentru
prevenirea progresiei bolii. Pe lângă analizele de sânge, medicii pot recomanda și teste de urină și imagistică,
precum ecografia renală, pentru a evalua dimensiunea și structura rinichilor.

Cum Putem Preveni Boala Cronică de Rinichi?

Evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool – aceste obiceiuri cresc riscul de BCR și afectează sănătatea cardiovasculară, ceea ce poate influența funcția renală

Concluzie

Boala cronică de rinichi este o afecțiune tăcută, dar gravă, care necesită monitorizare constantă și îngrijire
preventivă. Analizele de sânge, precum creatinina, rata filtrării glomerulare și raportul albumină/creatinină, sunt
instrumente esențiale în diagnosticarea și monitorizarea progresiei bolii. Prin conștientizare și măsuri de
prevenție, persoanele cu risc crescut pot preveni deteriorarea funcției renale și pot menține o calitate a vieții
optimă.

Sănătatea preventivă se concentrează pe evitarea apariției bolilor și menținerea unei stări generale de bine prin
măsuri proactive. Elementele centrale ale acestui demers sunt adoptarea unui stil de viață sănătos și evitarea
comportamentelor nocive, precum fumatul. Identificarea și conștientizarea factorilor care cresc riscul dezvoltării
anumitor boli este primul pas în modificarea stilului de viață și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Greutatea peste normal, dieta neechilibrată, sedentarismul, precum și fumatul activ sau consumul de alcool în exces
reprezintă factori de risc modificabili, asociați cu apariția bolilor cardiovasculare, metabolice,
gastrointestinale, a anumitor forme de cancer și nu numai, având un puternic impact negativ asupra calității vieții
și stării generale de sănătate.
Acest articol explorează semnificația factorilor de risc și bolilor asociate cu un stil de viață inadecvat.

Greutatea peste normal

Prevalența supraponderalității și a obezității a crescut îngrijorator în ultimii ani, atât în rândul adulților, cât
și în rândul copiilor.

Prin scăderea în greutate și menținerea unei greutăți în limite normale, riscul de a dezvolta aceste afecțiuni este
redus semnificativ, iar calitatea vieții și supraviețuirea cresc considerabil.
În majoritatea cazurilor, excesul ponderal se datorează unui stil de viață necorespunzător, fiind în strânsă
legătură cu o dietă dezorganizată, bogată în alimente procesate, zaharuri și grăsimi nesănătoase (grăsimi saturate),
cu un program neregulat al meselor și lipsa activității fizice regulate.

Adoptarea unei diete optime

Pe lângă acestea, la fel de importante sunt și hidratarea adecvată, cu minimum 2 litri de apă pe zi (în medie) și aderarea la un program regulat al meselor: se recomandă 3 mese principale pe zi, iar ultima masă trebuie să fie cu 2-4 ore înainte de culcare.

Activitatea fizică regulată

Exercițiile regulate, cum ar fi mersul pe jos, ciclismul sau înotul, cel puțin 150 de minute pe săptămână sau 30 de minute pe zi sunt cruciale pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor.

Astfel, schimbările stilui de viață joacă un rol fundamental în sănătatea preventivă și pot îmbunătăți semnificativ
calitatea vieții și longevitatea. Realizarea și menținerea unei greutăți normale, urmarea unei diete adecvate și
angajarea în activitate fizică regulată sunt elemente critice pentru reducerea riscului a numeroase boli cronice. În
plus, renunțarea la comportamentele nocive, precum fumatul sau consumul excesiv de alcool poate preveni o serie de
afecțiuni grave.

Vitamina A este un nutrient esențial pentru sănătatea generală, implicat în principal în menținerea sănătății
ochilor, a sistemului imunitar și a pielii. Aceasta face parte din grupul vitaminelor liposolubile, ceea ce înseamnă
că este stocată în organismul nostru în ficat și este eliberată treptat atunci când este necesară.

Ce este vitamina A?

Beneficiile vitaminei A

Surse alimentare de vitamina A

Pentru a obține o cantitate adecvată de vitamina A, este important să incluzi în dietă alimente bogate în acest nutrient. Există surse de vitamina A atât de origine animală, cât și vegetală.

Doza zilnică recomandată de vitamina A

Deficitul de vitamina A

Deficitul de vitamina A este mai frecvent în regiunile unde alimentația este săracă în produse de origine animală și
în legume bogate în beta-caroten. În astfel de cazuri, simptomele pot include orbire nocturnă, infecții frecvente,
uscăciunea pielii și chiar probleme de fertilitate.

Suplimentele de vitamina A: necesare sau nu?

Pentru majoritatea oamenilor, o dietă echilibrată asigură cantitatea necesară de vitamina A. Cu toate acestea, în
cazurile în care dieta nu este suficient de variată sau există un risc crescut de deficit (de exemplu, în rândul
copiilor), suplimentele de vitamina A pot fi recomandate de un medic. Este important să nu se depășească doza
zilnică recomandată, deoarece excesul de vitamina A poate duce la toxicitate, manifestată prin dureri de cap,
amețeli și afectarea funcției hepatice.

Vitamina A trebuie administrată cu prudență la persoanele cu boli hepatice, renale, alcoolism sau acnee vulgară.
Acest lucru se datorează faptului că vitamina A poate avea efecte adverse severe în aceste condiții, inclusiv
toxicitate hepatică sau renală.

Vitamina A și sănătatea în timpul sarcinii

În timpul sarcinii, vitamina A este esențială pentru dezvoltarea normală a fătului, în special pentru ochi, plămâni
și inimă. Totuși, trebuie să se acorde atenție suplimentelor de vitamina A, deoarece un aport excesiv poate afecta
dezvoltarea fătului. Vitamina A este, de asemenea, teratogenă, ceea ce înseamnă că excesul acesteia în timpul
sarcinii poate provoca malformații congenitale.În general, este recomandat ca femeile gravide să obțină vitamina A
din surse alimentare naturale și să evite suplimentele concentrate, cu excepția cazului în care sunt prescrise de un
medic

Concluzie

Vitamina A este esențială pentru sănătatea generală, oferind protecție pentru ochi, piele, sistemul imunitar și oase.
Printr-o dietă echilibrată, care include surse de retinol și carotenoizi, majoritatea oamenilor pot obține
cantitatea necesară de vitamina A fără a recurge la suplimente. Dacă ai întrebări despre nivelul tău de vitamina A
sau dacă consideri că ai putea avea o deficiență, este important să consulți un medic pentru analize și recomandări
personalizate.

Ce sunt antibioticele?

Antibioticele reprezintă o clasă de medicamente care au revoluționat medicina modernă, permițând tratamentul eficient a numeroase infecții bacteriene, care altfel ar putea fi severe sau chiar letale. Efectul acestora este realizatprin două mecanisme de acțiune: inhibarea creșterii bacteriilor (efect bacteriostatic) sau distrugerea bacteriilor (efect bactericid).

Este important de subliniat că antibioticele acționează doar asupra bacteriilor, nu și asupra
virusurilor, fungilor sau paraziților.

Selectarea antibioticului adecvat

Există mai multe clase de antibiotice (peniciline, cefalosporine, macrolide, fluoaroquinolone etc.) care pot combate o gamă largă de infecții bacteriene, însă alegerea antibioticului potrivit este esențială pentru un rezultat terapeutic favorabil, precum și pentru prevenția dezvoltării rezistenței bacteriene.

De aceea, antibioticele pot fi administrate doar la recomandarea unui medic, fie pentru o infecție confirmată (printr-un examen bacteriologic), fie, preventiv, în situații selecționate (de exemplu în cazul procedurilor chirurgicale). Importantă în selectarea medicamentului potrivit este și efectuarea antibiogramei – o analiză de laborator care stabilește sensibilitatea sau rezistența bacteriei identificate la anumite clase de antibiotice și care oferă clinicianului informațiile necesare pentru un tratament eficient.

Indicațiile tratamentului cu antibiotice

Bacteriile sunt microorganisme care se găsesc în mod obițnuit pe suprafața pielii sau la nivelul tubului digestiv și care contribuie la funcționarea normală a organismului. Însă există și anumite tipuri de bacterii care determină îmbolnăvirea – numeroase infecții cu localizări și severitate variabile.

În cazurile mai avansate, pot apărea hipertensiune arterială severă, anemie și chiar probleme osoase.

Când nu se administrează antibiotice?

Importanța unui tratament antibiotic corect

Utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor nu este lipsită de riscuri. Administrarea responsabilă a antibioticelor este esențială pentru eficacitatea tratamentului și prevenirea dezvoltării rezistenței bacteriene, precum și pentru evitarea unor posibile efecte adverse (reacții alergice, tulburări digestive).

Rezistența la antibiotice a devenit o problemă semnificativă de sănătate publică. Aceasta apare atunci când bacteriile se adaptează și devin insensibile la acțiunea antibioticelor, cu apariția tulpinilor bacteriene rezistente și multi-rezistete.

De aceea, prevenția rezistenței bacterine și a riscurilor asociate este foarte importantă și poate fi realizată prin
respectarea următoarelor reguli:

• Administrarea antibioticelor doar atunci cand este necesar, la recomandarea medicului.
• Evitarea auto-medicației: utilizarea antibioticelor fără prescripție medicală poate duce la tratamente inutile sau ineficiente, agravând problema rezistenței la antibiotice.
• Respectarea prescripției medicale: este obligatorie administrarea corectă și completă a antibioticului, la intervalele de timp (de exemplu la 12h) și pe durata indicată (de exemplu 7 zile), chiar dacă simptomele se ameliorează înainte de finalizarea acestuia. Omiterea unor doze sau oprirea mai devreme a tratamentului favorizează multiplicarea bacteriilor și apariția unor tulpini mutante – rezistente.
• Nu împărțiți antibioticele cu alte persoane: tratamentul trebuie individualizat, iar utilizarea incorectă poate avea consecințe grave.

Concluzie

Antibioticele reprezintă un instrument puternic în tratamentul infecțiilor bacteriene, dar utilizarea lor trebuie făcută cu atenție și responsabilitate. În caz contrar, riscul de efecte adverse este crescut, iar dezvoltarea rezistenței bacteriene devine o problemă din ce în ce mai frecventă și severă de sănătate publică. Consultarea medicului și efectuarea analizelor de confirmare a infecției înainte de a începe un tratament antibiotic sunt esențiale pentru asigurarea unui tratament eficient și sigur.