Clinica Sante – Laborator de Analize Medicale

Cuprins:

Insulina este un hormon secretat de celulele beta ale pancreasului, cu roluri importante în metabolismul glucidic, proteic și lipidic. Principala sa acțiune este reglarea nivelului de glucoză din sânge și menținerea acestuia în limite normale, fiind în esență un hormon hipoglicemiant. Insulina stimulează utilizarea glucozei de către țesuturi, asigurând astfel energia de care organismul are nevoie.

Rezistența la insulină – definiție și cauze

Rezistența la insulină sau sensibilitatea scăzută la insulină este o afecțiune metabolică caracterizată printr-o capacitate redusă a celulelor (hepatice, musculare și adipoase) de a răspunde la acțiunea insulinei și de a utiliza adecvat glucoza. În timp, pentru a compensa acest lucru și pentru a menține o glicemie normală, pancreasul va produce mai multă insulină, determinând hiperinsulinemie.

Rezistența la insulină poate afecta orice persoană și apare printr-o combinație de factori genetici, de mediu și stil de viață. Principalii factori care contribuie la apariție sunt:

excesul de grăsime, în special grăsimea abdominală sau viscerală

lipsa activității fizice regulate

dieta bogată în alimente procesate – conținut ridicat de carbohidrați și grăsimi saturate.

De asemenea, sensibilitatea la insulină tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Pe lângă acești factori, există și o serie de medicamente și afecțiuni hormonale ce pot determina insulinorezintență: glucocorticoizi, medicamente utilizate pentru tratamentul infecțiilor cu HIV, anumite tratamente psihiatrice, dar și SOPC (sindromul ovarelor polichistice) și alte tulburări endocrine, precum hipotiroidismul, excesul de cortizol (sindrom Cushing) sau de hormon de creștere (acromegalia).

sus

Riscurile pe termen lung

Atât timp cât pancreasul reușeste să compenseze această rezistență prin creșterea secreției de insulină, glicemia va rămâne în limite normale. Odată cu progresia rezistenței la insulină, capacitatea de secreție a pancreasului este depășită, iar în lipsa unui management adecvat pot apărea complicații grave, precum:

Hiperglicemie, iar în timp, diabet zaharat tip 2
Afecțiuni cardiovasculare: hipertensiune, ateroscleroză, infarct, accident vascular cerebral
Boli renale
Sindrom metabolic
Steatoză hepatică nonalcoolică

Majoritatea persoanelor cu rezistență la insulină sunt asimptomatice, însă există câteva semne și simptome ce pot orienta diagnosticul, în special atunci când afecțiunea se agravează.

Acanthosis nigricans: zone de piele îngroșată, hiperpigmentată, de obicei la nivelul pliurilor (gât, axile, inghinal).
Creștere în greutate: apare în special în zona abdominală.
Oboseală persistentă
Semne și simptome ale hiperglicemiei: sete sau foame crescută, urinare frecventă, cefalee, tulburări de vedere.

sus

Evaluarea rezistenței la insulină

Evaluarea rezistenței la insulină implică efectuarea unor analize de laborator și măsurarea unor indici specifici, cel mai folosit fiind indicele HOMA-IR (Homeostasis Model Assessment of Insulin Resistance), calculat pe baza valorilor glucozei și insulinei din sânge. O valoare ridicată (peste 2) a HOMA-IR indică o rezistență crescută la insulină.

Diagnosticul precoce și însușirea unor măsuri de prevenție sunt de o importanță fundamentală în gestionarea potrivită a afecțiunii. Teste simple precum glicemia și insulina a jeun, indicele HOMA-IR, dar și hemoglobina glicozilată (HbA1c).

Glucoza serică (glicemie)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Profil TORCH

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Hemoglobina glicozilata (HbA1c)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

PACHET DIABET

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Oferă un diagnostic timpuriu al rezistenței la insulină, necesar pentru un management adecvat și evitarea apariției complicațiilor metabolice și cardiovasculare.

Adoptă un stil de viață sănătos!

Rezistența la insulină este o afecțiune complexă, dar manageriabilă prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, bogată în fibre și săracă în carbohidrați, activitate fizică regulată, menținerea unei greutăți optime și atunci când este necesar tratament medical. Identificarea și intervențiile timpurii pot preveni complicațiile severe și pot îmbunătăți calitatea vieții.

sus

Bibliografie:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22206-insulin-resistance
https://diabetes.org/health-wellness/insulin-resistance
https://www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/what-is-diabetes/prediabetes-insulin-resistance

Articolul Rezistența la insulină a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Glanda tiroidă este o componentă esențială a sistemului endocrin, responsabilă de producerea hormonilor tiroidieni care joacă un rol cheie în reglarea metabolismului, creșterea, dezvoltarea și funcționarea optimă a întregului organism.

Structură și funcție

Tiroida este o glandă de dimensiuni mici, în formă de fluture, situată în partea anterioară a gâtului, sub laringe, unde poate fi și palpată. Aceasta este compusă din doi lobi, localizați de o parte și de alta a traheei, uniți printr-un istm subțire. Lobii tiroidieni măsoară în general 4-5 cm lungime și sunt bogat vascularizați. În proximitatea glandei se găsesc traheea, esofagul, nervii laringei recurenți și glandele paratiroide, care pot fi afectate în cadrul hipertrofiei și malignităților tiroidiene sau în urma unei intervenții chirurgicale la acest nivel.

Glanda tiroidă este formată din unități funcționale numite foliculi tiroidieni, structuri sferice responsabile de producerea, stocarea și secreția hormonilor tiroidieni. Iodul este un component major al hormonilor tiroidieni, fiind captat din sânge de către tiroidă și utilizat pentru sinteza acestora. Iodul se găsește în alimente precum sarea iodată, produse de panificație, lactate, fructe de mare sau fasole, iar necesarul zilnic pentru funționarea corectă a organismului este de aproximativ 150 micrograme/zi la adult.

sus

Hormoni secretați de tiroidă sunt:

Tiroxina (T4): Este produsul principal al glandei tiroide și este considerat un prohormon, fiind ulterior convertit în T3 în țesuturile periferice.
Triiodotironina (T3): Reprezintă forma activă, responsabilă de majoritatea acțiunilor la nivelul țesuturilor, fiind de aproximativ patru ori mai potent decât T4. Este produs în cantitate mai mică la nivelul tiroidei și extra-tiroidian, prin conversia din T4.
Calcitonina: Este produs de un alt tip de celule tiroidiene – celulele C parafoliculare, nu de foliculii tiroidieni și nu îndeplinește aceleași funcții ca T3 și T4. Are rol în reglarea nivelului de calciu din organism și este foarte important în diagnosticul și monitorizarea pacienților cu carcinom medular tiroidian.

sus

Reglarea hormonilor tiroidieni

Glanda tiroidă funcționează sub influența hormonului de stimulare tiroidiană, tirotropina (TSH) produs de glanda hipofiză. TSH promovează creșterea tiroidei și stimulează biosinteza și eliberarea hormonilor tiroidieni: T4 și T3. La rândul lor, nivelurile circulante de T3 și T4 influențează secreția de TSH, formând un mecanism de feedback negativ (o buclă de inhibare), care asigură stabilitatea hormonală. Astfel, scăderea concentrației T3 și T4 în sânge va stimula secreția de TSH, care va reface nivelul hormonilor tiroidieni. În cazul unei concentrații mai mari a T3 și T4, secreția TSH va fi inhibată.

sus

Rolurile hormonilor tiroidieni

De la nivelul glandei tiroide, hormonii tiroidieni sunt eliberați în circulația sangvină și transportați în periferie, la nivelul țesuturilor țintă, unde se leagă de receptori specifici și își exercită acțiunea. Ei au numeroase roluri fundamentale în organism și influențează majoritatea sistemelor și organelor:

Metabolismul: Hormonii tiroidieni cresc rata metabolică bazală și consumul de oxigen, promovând arderea glucidelor și lipidelor pentru energie. Prin creșterea metabolismului, ei ajută la reglarea și menținerea temperaturii corporale.
Sistemul nervos: Sunt vitali pentru creșterea și dezvoltarea normală a copiilor, precum și funcționarea adecvată a sistemului nervos central la adulți, având un impact semnificativ asupra proceselor cognitive și emoționale.
Sistemul cardiovascular: Cresc frecvența și forța contracțiilor cardiace, influențând astfel debitul cardiac și circulația sangvină.
Sistemul muscular și osos: Stimulează creșterea și dezvoltarea adecvată a țesuturilor. Asigură mineralizarea corectă a oaselor, contribuind la menținerea densității osoase și prevenirea afecțiunilor precum osteoporoza. În același timp, influențează sinteza proteinelor în mușchi, ceea ce este crucial pentru menținerea masei și forței musculare.
Sistemul gastrointestinal: Promovează motilitatea și secreția digestivă, facilitând procesul de digestie. Previn tulburările de tranzit intestinal, precum constipația sau diareea.
Sistemul reproducător: Hormonii tiroidieni au un impact semnificativ în menținerea echilibrului hormonal necesar pentru fertilitate și sănătatea reproductivă.
Sănătatea psihică: Un nivel necorespunzător al hormonilor tiroidieni poate duce la tulburări cognitive și emoționale, cum ar fi depresia sau anxietatea.

sus

Patologii comune ale glandei tiroide

Diferite afecțiuni pot afecta glanda tiroidă, dintre care cele mai frecvente sunt:

Hipotiroidismul – apare atunci când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni tiroidieni. Cea mai comună cauză este tiroidita Hashimoto.
Hipertiroidismul – reprezintă producția excesivă de hormoni tiroidieni. Boala Basedow-Graves este una dintre cele mai frecvente cauze, fiind o afecțiune autoimună în care există anticorpi specifici ce stimulează activitatea glandei tiroide. Alte cauze comune ale hipersecreției de hormoni tiroidieni sunt gușa multinodulară toxică și nodulul tiroidian autonom.
Gușa – înseamnă mărirea de volum a glandei tiroide și poate apărea în asociere cu hipotiroidismul, hipertiroidismul sau în absența tulburărilor funcției tiroidiene. Poate fi cauzată de deficiența de iod, inflamații sau noduli tiroidieni.
Nodulii tiroidieni – sunt formațiuni care apar în tiroidă. Deși majoritatea sunt benigni, unii pot fi canceroși și necesită evaluare medicală atentă. Investigațiile imagistice și puncția – biopsia cu ac fin – sunt utilizate pentru evaluarea nodulilor.

sus

Monitorizarea funcției tiroidiene

Glanda tiroidă joacă un rol crucial în reglarea metabolismului și în susținerea funcțiilor vitale. Totodată, patologiile tiroidiene sunt frecvent întâlnite în populație. Astfel, evaluarea și monitorizarea corespunzătoare a funcției tiroidiene este foarte importantă și poate fi realizată prin câteza analize simple:

TSH

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

FT4

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

FT3

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Anti-TPO

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Anti-tiroglobulina

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Anticorpi anti-receptor TSH

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Calcitonina

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Profil disfuncții glanda tiroidă

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Alături de aceste teste, ecografia reprezintă un instrument indispensabil în evaluarea glandei tiroide.

Monitorizează-ți starea de sănătate!

O înțelegere clară a structurii, funcțiilor și posibilelor patologii asociate este esențială pentru recunoașterea și tratamentul adecvat al afecțiunilor tiroidiene. Printr-o evaluare corespunzătoare de către medicul specialist endocrinolog și un management corespunzător, multe dintre aceste probleme pot fi tratate eficient, permițând pacienților să mențină o calitate a vieții ridicată.

sus

Bibliografie:

https://my.clevelandclinic.org/health/body/23188-thyroid
https://nutritionsource.hsph.harvard.edu/iodine/
https://www.endocrine.org/patient-engagement/endocrine-library/hormones-and-endocrine-function/thyroid-and-parathyroid-hormones
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK500006/

Articolul Glanda tiroidă și hormonii tiroidieni – roluri și afecțiuni comune a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Nutriția adecvată în copilărie este fundamentală pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă. De la naștere și până la maturitate, alimentația echilibrată susține dezvoltarea corectă a oaselor și musculaturii și funcționarea optimă a organismului. Importanța unei alimentații echilibrate este esențială, în special în contextul creșterii incidenței obezității infantile.

Prevenirea obezității infantile

Obezitatea infantilă este o tulburare cronică caracterizată prin creșterea excesivă a greutății corporale, ca rezultat al acumulării de țesut adipos. Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), obezitatea la copii este stabilită prin indicele de masă corporală (IMC), care trebuie să fie mai mare de 2 deviații standard (SD) sau să depășească percentila 95% față de media specifică vârstei și sexului copilului.
Consecințele obezității sunt multiple și adesea nu se manifestă clinic până la vârsta adultă. Printre acestea se numără:

Boli cardiovasculare
Dislipidemie
Diabet zaharat
Tulburări musculo-scheletale, în special osteoartrita
Sindromul de apnee de somn

Aceste afecțiuni grave subliniază importanța prevenirii obezității printr-o alimentație echilibrată și un stil de viață activ încă din copilărie. Mai mult, o meta analiză efectuată pe 200.777 de participanți, a arătat ca adolescenții și copiii obezi au fost de aproximativ cinci ori mai predispuși să fie obezi la maturitate decât cei care nu erau obezi.

Aproximativ 55% dintre copiii obezi devin obezi în adolescență, în timp ce aproximativ 80% dintre adolescenții obezi rămân obezi la vârsta adultă.

sus

Formarea de obiceiuri alimentare sănătoase

Obiceiurile alimentare se formează încă din primii ani de viață, fiind influențate de mediul familial și de educația primită. Este esențial să promovăm obiceiuri sănătoase pentru a preveni obezitatea și alte probleme de sănătate.

Proteinele: Copiii au nevoie de proteine pentru creșterea și refacerea țesuturilor. Este recomandat un aport zilnic de 1,2 g/kg corp/zi în prima copilărie și de 0,95 g/kg corp/zi în perioada prepubertară. Sursele de proteine ar trebui să includă atât proteine animale (2/3) cât și vegetale (1/3).

Glucidele: Reprezintă principala sursă de energie, asigurând 55-60% din necesarul zilnic. Este important să se aleagă surse sănătoase de carbohidrați, precum cerealele integrale, fructele și legumele.

Lipidele: Aportul zilnic ar trebui să fie de 2-3 g/kg corp/zi, cu predominanța grăsimilor nesaturate (mono și polinesaturate). Trebuie evitate grăsimile saturate și trans (prăjeli, margarină, patiserie, mezeluri etc).

sus

Importanța micronutrienților

Micronutrienții, precum vitaminele și mineralele, sunt esențiali pentru o dezvoltare sănătoasă. Vitaminele C și D, zincul, seleniul și fierul sunt cruciale pentru funcționarea corectă a sistemului imunitar și dezvoltarea cognitivă.

Calciul: este vital pentru dezvoltarea oaselor și a dinților. În perioada de vârf a creșterii pubertare, necesarul de calciu este dublu față de restul perioadei de adolescență, recomandându-se un aport de 1300 mg/zi.

Fierul: este necesar în special pentru adolescenți, datorită creșterii masei musculare la băieți și pierderilor lunare de fier la fete. Deficitul de fier poate duce la scăderea răspunsului imun și la anemie.

sus

Analize de laborator recomandate pentru complicațiile obezității la copii

Pentru a monitoriza și a preveni complicațiile obezității, Clinica Sante recomandă efectuarea unor analize de laborator specifice:

Profil lipidic: Include colesterolul total, LDL, HDL și trigliceridele. Aceste analize ajută la evaluarea riscului de boli cardiovasculare.

Profil lipidic (4+2 GRATUIT)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Teste pentru funcția hepatică: Alaninaminotransferaza (ALT) și aspartataminotransferaza (AST) sunt enzime hepatice care pot indica steatoza hepatică non-alcoolică, frecventă la copiii obezi.

TGP / ALT

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

TGO / AST

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Vitamina D: Deficitul de vitamina D este comun în rândul copiilor obezi și poate afecta sănătatea oaselor.

25-OH Vitamina D

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Insulina, glicemia și testul HOMA-IR: Pentru evaluarea rezistenței la insulină.

Insulina – INS

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Glucoza serica (glicemie)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Pachet Indice HOMA (rezistenta la insulina)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

sus

Bibliografie :

Krause and Mahan’s Food & The Nutrition Care Process, 15th Edition, JANICE L.
https://www.cdc.gov/healthyschools/nutrition/facts.htm
Dietary Guidelines for Americans, 2020–2025
Protocol de diagnostic şi tratament în obezitate la copil – Ministerul Sănătăţii Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu”

Articolul Alimentația copiilor: Prevenirea și gestionarea obezității pentru o viață sănătoasă a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Profilul lipidic: Importanță și interpretare

Bolile cardiovasculare rămân una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel global. Evaluarea riscului de boală cardiovasculară este crucială pentru prevenție și tratament, iar unul dintre principalele instrumente pentru această evaluare este profilul lipidic. Acesta reprezintă un set de analize, care măsoară diferite tipuri de lipide din sânge, în special colesterolul și trigliceridele.

sus

Care sunt componentele profilului lipidic?

1.Colesterolul Total
Acesta este suma tuturor tipurilor de colesterol din sânge. Valorile normale ale colesterolului total sunt sub 200 mg/dL. Un nivel crescut de colesterol total poate indica un risc crescut de boli cardiovasculare.

Colesterol seric total

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

2.Colesterolul LDL (Low-Density Lipoprotein):
Denumit și “colesterolul rău”, transportă colesterolul către celule, dar în exces poate duce la acumularea de grăsimi și la îngustarea arterelor (ateroscleroză). Nivelul optim pentru LDL este sub 100 mg/dL, cu valori individualizate în funcție de caz. Nivelurile ridicate de LDL cresc riscul de boli coronariene și accident vascular cerebral.

LDL colesterol

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

3.Colesterolul HDL (High-Density Lipoprotein):
Denumit “colesterolul bun”, HDL ajută la transportul colesterolului din artere către ficat, unde este eliminat din organism. Valorile normale pentru HDL sunt de regulă peste 60 mg/dL. Un nivel scăzut de HDL este asociat de asemenea cu un risc crescut de boli cardiovasculare.

HDL colesterol

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

4.Trigliceridele:
Acestea sunt grăsimi care circulă în sânge și sunt stocate în țesutul adipos. Valorile normale pentru trigliceride sunt sub 150 mg/dL. Nivelurile ridicate de trigliceride sunt asociate cu un risc crescut de pancreatită și boli cardiovasculare.

Trigliceride serice

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

5.Colesterolul Non-HDL:
Acesta este calculat prin scăderea valorii HDL din colesterolul total și include toate tipurile de colesterol “rău”. Este un indicator util al riscului cardiovascular global.

sus

Ce alte dozări suplimentare putem face pentru determinarea riscului cardiovascular?

Măsurarea nivelurilor de apolipoproteina A (apoA) și apolipoproteina B (apoB) oferă informații detaliate despre riscul cardiovascular al unui individ. În timp ce nivelurile ridicate de apoA sunt protective, nivelurile ridicate de apoB indică un risc crescut de ateroscleroză.

Apolipoproteina A (apoA)

ApoA este componenta principală a HDL-colesterol. ApoA-I, forma predominantă a apoA, facilitează transportul invers al colesterolului, un proces prin care colesterolul este transferat de la țesuturi și pereții arterelor înapoi la ficat pentru excreție. Acest mecanism protejează împotriva aterosclerozei, reducând riscul de boli cardiovasculare.

Apolipoproteina A1

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Apolipoproteina B (apoB)

ApoB este componenta structurală principală a LDL-colesterol, precum și a altor lipoproteine aterogene cum ar fi VLDL (lipoproteine cu densitate foarte mică). Fiecare particulă de LDL conține o singură moleculă de apoB, ceea ce face din apoB un indicator direct al numărului de particule aterogene în sânge. Nivelurile crescute de apoB sunt asociate cu un risc mai mare de acumulare a plăcilor de aterom în artere, ceea ce duce la boli cardiovasculare precum boala coronariană și accidentul vascular cerebral.
Astfel, evaluarea profilului lipidic prin măsurarea apoA și apoB, pe lângă colesterolul total, LDL-C și HDL-C, poate furniza o imagine mai clară a sănătății cardiovasculare și poate ghida strategiile de tratament pentru reducerea riscului de boli de inimă.

Apolipoproteina B

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

sus

Care sunt factorii care ne influențează nivelul de grăsimi din sânge?

Dieta: Consumul de grăsimi saturate și trans poate crește nivelul de colesterol LDL. În schimb, o dietă bogată în fibre, fructe, legume și grăsimi sănătoase poate ajuta la scăderea colesterolului.
Activitatea fizică: Exercițiile fizice regulate pot crește nivelul de HDL și pot ajuta la scăderea LDL și a trigliceridelor. Recomandarea pentru adulți este să efectueze cel puţin 150-300 minute/săptămână de efort de intensitate moderată sau 75-150 minute/săptămână de activitate fizică intensă sau un echivalent prin combinaţia acestora.
Greutatea corporală: Obezitatea este asociată cu niveluri crescute de LDL și trigliceride și niveluri scăzute de HDL.
Genetica: Unele persoane au o predispoziție genetică la niveluri anormale de lipide.
Fumatul: Fumatul scade nivelul de HDL și afectează sănătatea vasculară.
Consumul de alcool: Deși exista cercetări care sugerează că vinul roșu are anumite beneficii pentru sănătate, ducând la creșterea HDL, un consum moderat și cumpătat este esențial pentru sănătatea organismului.

Monitorizează-ți nivelul lipidelor !

Profilul lipidic joacă un rol foarte important în evaluarea sănătății cardiovasculare și a riscului de boli asociate. Monitorizarea regulată a profilului lipidic permite identificarea timpurie a unor valori modificate, ghidând intervențiile terapeutice adecvate și modificările stilului de viață necesare pentru a reduce riscurile cardiovasculare și pentru a îmbunătăți sănătatea generală.

sus

Bibliografie :

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10552634/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK542294/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34625741/

Articolul Profilul lipidic: Importanță și interpretare a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

- Simptomatologia diabetului zaharat
- Diagnosticul diabetului zaharat

Diabetul zaharat reprezintă o afecțiune metabolică complexă, caracterizată prin hiperglicemie cronică datorată deficitului sau rezistenței la insulină. În prezent, este o problemă de sănătate publică globală, ce afecteaza milioane de persoane, ducând la o serie de complicații pe termen scurt și lung ce scad calitatea și speranța de viață. Detectarea timpurie și managementul eficient al diabetului sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe.

Simptomatologia diabetului zaharat

Simptomele diabetului zaharat variază în funcție de tipul de diabet și stadiul bolii. Diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2 au manifestări clinice diferite.

Diabetul de Tip 1

Diabetul de tip 1, cunoscut anterior ca diabet insulino-dependent, este caracterizat de deficitul de insulină si apare de obicei la copii și tineri.

Simptomele se dezvoltă rapid și includ:

Poliurie: Urinări frecvente datorate eliminării excesului de glucoză prin urină.
Polidipsie: Sete excesivă și consum crescut de lichide, compensând pierderile de lichide prin urinare.
Polifagie: Foame exagerată și consum excesiv de alimente, în ciuda pierderii în greutate.
Pierderea în greutate: Pierderea semnificativă și inexplicabilă în greutate, chiar dacă aportul alimentar este crescut.
Oboseală: Senzație de epuizare și slăbiciune, din cauza incapacității celulelor de a utiliza glucoza pentru energie.
Vedere încețoșată: Fluctuații ale nivelului de zahăr din sânge care afectează claritatea vederii.

Diabetul de Tip 2

Diabetul de tip 2, cel mai frecvent tip de diabet, apare de obicei la adulți și este asociat cu obezitatea și stilul de viață sedentar. În acest tip de diabet, acțiunea insulinei este diminuată, prin dezvoltarea rezistenței la insulină (insulina nu mai are capacitatea de a produce efectele biologice obișnuite, la concentrații fiziologice). Simptomele se dezvoltă treptat și pot include:

Oboseală cronică: Senzație persistentă de oboseală, chiar și după odihnă adecvată.
Urinare frecventă și sete excesivă: Similare cu cele din diabetul de tip 1, dar mai puțin pronunțate.
Foame constantă: Creșterea apetitului, adesea însoțită de creștere în greutate.
Vedere încețoșată: Probleme vizuale persistente.
Vindecare lentă a rănilor: Leziuni și infecții care se vindecă mai greu.
Infecții frecvente: Incluzând infecții urinare și ale pielii.
Diagnosticul diabetului zaharat
Diagnosticul diabetului zaharat se bazează pe evaluarea simptomelor clinice și confirmarea hiperglicemiei prin teste de laborator.

sus

Principalele teste de diagnostic includ:

1. Glicemia à jeun: Măsurarea nivelului de glucoză din sânge după o perioadă de post de cel puțin 8 ore. Un nivel de glicemie ≥ 126 mg/dL (7.0 mmol/L) indică diabet.

Glucoza serica (glicemie)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

2.Testul de toleranță la glucoză orală (TTGO): Evaluarea răspunsului organismului la ingerarea unei soluții de glucoză. Glicemia măsurată la 2 ore după ingestie ≥ 200 mg/dL (11.1 mmol/L) confirmă diagnosticul de diabet.

Test de toleranta la glucoza per os*

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

3.Hemoglobina glicozilata (HbA1c): Reflectă media nivelurilor de glucoză din sânge în ultimele 2-3 luni. Un nivel de HbA1c ≥ 6.5% sugerează diabet.

Hemoglobina glicozilata (HbA1c)

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

4.Glicemia in orice moment al zilei: Măsurarea glicemiei indiferent de momentul mesei. Un nivel de glicemie ≥ 200 mg/dL (11.1 mmol/L) în prezența simptomelor clasice confirmă diagnosticul.

Monitorizează-ți starea de sănătate!

Detectarea timpurie a diabetului zaharat și intervenția promptă sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a bolii și prevenirea complicațiilor pe termen lung. Recunoașterea simptomelor tipice și utilizarea testelor de diagnostic adecvate permit medicilor să stabilească un plan de tratament personalizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient. Educația pacientului joacă, de asemenea, un rol crucial în prevenirea și controlul diabetului zaharat, promovând un stil de viață sănătos și monitorizarea regulată a nivelului de glicemie.

sus

Bibliografie :

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S089184220300082X?via%3Dihub
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33651569/
https://professional.diabetes.org/standards-of-care

Articolul Depistează și controlează diabetul zaharat: tot ce trebuie să știi despre simptome și diagnostic a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Ce sunt bolile autoimune ?

Bolile autoimune reprezintă o varietate de afecțiuni în care sistemul imunitar atacă în mod eronat propriile celulele ale organismului. Într-un organism sănătos, sistemul imunitar poate distinge între celulele proprii și cele străine. În bolile autoimune însă, această capacitate de diferențiere este compromisă, iar celulele imune atacă țesuturile sănătoase.

Aceste tulburări autoimune sunt adesea asociate cu factori predispozanți genetici, infecțioși sau de mediu și cuprind o gamă variată de afecțiuni și simptome, de la cele specifice unui organ, până la cele sistemice (ce implică multiple organe).

Manifestarea imunologică principală a acestor boli este producția de autoanticorpi, care sunt biomarkeri importanți pentru diagnostic și activitatea bolii.

sus

Patogeneza bolilor autoimune

Patogeneza bolilor autoimune este un proces complex caracterizat printr-o reacție anormală a sistemului imunitar împotriva propriilor țesuturi, datorită unei defecțiuni în menținerea toleranței imunologice. Toleranța imunologică este mecanismul prin care sistemul imunitar recunoaște și nu atacă moleculele proprii ale organismului.

Autoanticorpii: Producția de autoanticorpi este un semn distinctiv al bolilor autoimune. Acești anticorpi se pot lega de structuri proprii ale organismului, cum ar fi celulele sau țesuturile, cauzând inflamație și distrugere tisulară.
Celulele T autoreactive: În multe boli autoimune, celulele T recunosc și atacă antigenii proprii, contribuind la procesul inflamator și la cel de distrugere tisulară.

Printre posibilele cauze de apariție a bolilor autoimune se numără:

Factori genetici și predispoziția ereditară

Multe boli autoimune au o componentă genetică puternică, unde anumite gene pot conferi un risc crescut de dezvoltare a bolii. De exemplu, variațiile genetice din complexul major de histocompatibilitate (MHC) sunt frecvent asociate cu autoimunitatea. Aceste gene reglează prezentarea antigenelor către celulele T, un proces critic pentru inițierea răspunsului imun.

Factori de mediu

Infecțiile, expunerea la toxine și chiar alimentația pot declanșa bolile autoimune la indivizii susceptibili genetic. Infecțiile pot activa răspunsuri imune nespecifice și pot facilita pierderea toleranței imunologice prin mecanisme precum mimetismul molecular și stimularea nespecifică a sistemului imunitar.

Mimetismul molecular

Mimetismul molecular se referă la similaritatea structurală între antigenele străine și cele proprii, ceea ce poate duce la răspunsuri imune încrucișate. Un exemplu clasic este febra reumatismală în care anticorpii produși împotriva streptococului de grup A reacționează încrucișat cu țesuturile proprii, cauzând leziuni inflamatorii.

Microbiomul intestinal:

Compoziția microbiotei intestinale poate influența răspunsurile imune și predispoziția la boli autoimune. Dezechilibrele în flora intestinală au fost asociate cu afecțiuni autoimune precum boala inflamatorie intestinală și diabetul de tip 1.

În tabelul de mai jos sunt descrise câteva dintre cele mai cunoscute boli autoimune:

Boala autoimună

Descriere

Simptome

Teste recomandate

Lupus Eritematos Sistemic

Boală autoimună multisistemică, ce afectează in principal pielea, articulațiile și rinichii

Erupții cutanate (adesea sub formă de fluture la nivelul feței), dureri articulare, oboseală, afectare renală

Anticorpi anti-ADN dublu catenar
Anticorpi anti-SM, biopsie renală

Artrita Reumatoidă

Boală autoimună inflamatorie cronică, ce afectează predominant articulațiile

Dureri articulare, ce se manifestă tipic ca poliatrită periferică, progresivă, simetrică

Factor reumatoid
Anticorpi anti-CCP
VSH, CRP
Ecografie articulară

Diabetul Zaharat de Tip 1

Boală autoimună în care sistemul imunitar atacă celulele beta din pancreas, cu afectarea producției de insulină.

Sete excesivă, urinări frecvente, foame extremă, pierdere în greutate, oboseală

Glicemie a jeun
HbA1c
Anticorpi anti-GAD
Anticorpi anti-insulină

Scleroza Multiplă

Boală autoimună care afectează sistemul nervos central, deteriorând teaca de mielină care protejează fibrele nervoase.

Tulburări de vedere, slăbiciune musculară, tulburări de echilibru, amorțeli, oboseală

RMN Puncție lombară
Potențiale evocate vizuale

Tiroidita Hashimoto

Boală autoimună care poate duce la hipotiroidism, cu afectarea glandei tiroide și reducerea producției de hormoni tiroidieni.

Oboseală, creștere în greutate, sensibilitate la frig, constipație, piele uscată

TSH
T4 liber
Anticorpi anti-TPO

Boala Graves

Boală autoimună care provoacă hipertiroidism, prin productia excesivă de hormoni tiroidieni.

Pierdere în greutate, anxietate, tremor, palpitații, exoftalmie

TSH
T4 liber
Total T3
Anticorpi anti-receptor TSH

Psoriazis

Boală autoimună care provoacă proliferarea rapidă a celulelor pielii

Plăci roșii pe piele, acoperite de scuame argintii, mâncărime.

Examinare clinică
Biopsie cutanată

Boala Celiacă

Boală autoimună declanșată de consumul de gluten, care duce la deteriorarea mucoasei intestinale.

Diaree, balonare, dureri abdominale, pierdere în greutate, anemie

Anticorpi anti-transglutaminază tisulară (tTG)
Anticorpi anti-endomisium (EMA)
Biopsie intestinală

Sindromul Sjögren

Boală autoimună care afectează glandele care produc lacrimi și salivă

Uscăciunea ochilor și gurii, oboseală, dureri articulare

Anticorpi anti-SSA și anti-SSB
Test Schirmer
Sialografie
Biopsie glande salivare

Monitorizează-ți starea de sănătate!

Bolile autoimune sunt afecțiuni complexe care necesită o abordare multidisciplinară pentru diagnosticare și management eficient. Deși nu există un tratament curativ pentru aceste boli, terapiile disponibile pot ajuta la controlul simptomelor și la prevenirea complicațiilor. Prin monitorizarea atentă și ajustarea tratamentului în funcție de răspunsul individual, pacienții pot duce o viață activă și împlinită. Este esențial ca pacienții să colaboreze strâns cu echipa medicală pentru a asigura o gestionare optimă a bolii.

sus

Bibliografie:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10171171/
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/joim.12395
https://www.medicalnewstoday.com/articles/311852#symptoms

Articolul Înțelegerea bolilor autoimune: cauze, mecanisme și diagnostic a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Ce este calprotectina?

Calprotectina fecală este un indicator important în diagnosticarea și monitorizarea bolilor inflamatorii intestinale (BII), precum boala Crohn și colita ulcerativă. Aceasta este o proteină care leagă calciul și zincul, găsită predominant în neutrofile, un tip de celule albe din sânge implicate în răspunsul imun. În bolile inflamatorii intestinale, cantitatea de calprotectină fecală (CF) este proporțională cu numărul de neutrofile care migrează din peretele intestinului inflamat către mucoasă.

sus

Rolul calprotectinei în organism

În context inflamator, calprotectina este eliberată în cantități mari de neutrofilele activate, migrând în zonele afectate. Calprotectina poate inhiba creșterea bacteriană prin sechestrarea ionilor esențiali și poate induce moartea celulară programată în celulele infectate. Datorită stabilității sale în materiile fecale, calprotectina fecală este un biomarker neinvaziv fiabil pentru inflamația intestinală.

sus

Importanța măsurării calprotectinei fecale

Testul de calprotectină fecală este neinvaziv și oferă informații valoroase despre starea inflamatorie a intestinului. Este adesea folosit pentru:

Diagnosticul BII

Un nivel ridicat de calprotectină sugerează prezența unei boli inflamatorii intestinale, facilitând diagnosticarea precoce și inițierea unui tratament adecvat. Sensibilitatea și specificitatea acestei metode sunt ridicate, făcând-o utilă și în diferențierea între BII și sindromul de colon iritabil.

Monitorizarea tratamentului

Pacienții cu BII necesită monitorizare continuă pentru a evalua eficacitatea tratamentului și pentru a ajusta terapia în funcție de răspunsul inflamator.

Detectarea recidivelor

Nivelurile de calprotectină pot ajuta la detectarea timpurie a recidivelor bolii, permițând intervenții rapide pentru a preveni complicațiile severe.

sus

Metoda de recoltare și analiză

Testul de calprotectină fecală implică colectarea unei probe de scaun, care este apoi analizată în laborator folosind metoda ELISA, o metodă imunologică rapidă și precisă.

sus

Interpretarea rezultatelor

Nivelurile de calprotectină sunt exprimate în micrograme pe gram de fecale (µg/g). Valori normale sunt de obicei sub 50 µg/g. Nivelurile între 50 și 200 µg/g pot indica inflamație ușoară, în timp ce valori peste 200 µg/g sugerează o inflamație semnificativă, posibilă BII.
Factori care pot influența rezultatele

● Utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) și inhibitorilor pompei de protoni: Aceste medicamente pot crește concentrațiile de calprotectină.

● Sângerarea gastrointestinală: Pierderile mari de sânge pot influența semnificativ rezultatele.

sus

Compararea cu alți markeri fecali

Alți markeri, precum lactoferina și S100A12 sunt, de asemenea, utilizați în diagnosticul și managementul BII, dar calprotectina rămâne unul dintre cei mai utilizați markeri datorită sensibilității și specificității sale ridicate.

Concluzie

Calprotectina este un biomarker esențial în diagnosticarea și managementul bolilor inflamatorii intestinale. Măsurarea calprotectinei in materii fecale este metodă neinvazivă, precisă și rapidă pentru evaluarea inflamației intestinale. Utilizarea sa clinică extinsă ajută la diferențierea între afecțiunile inflamatorii și non-inflamatorii, monitorizarea tratamentului și detecția precoce a unei posibile recurențe a bolii. Interpretarea rezultatelor trebuie să țină cont de contextul clinic general și de posibilele interferențe pentru a asigura o evaluare corectă și eficientă a pacientului.

Prin măsurarea calprotectinei în practica clinică, medicii pot oferi o abordare mai eficientă și personalizată a bolilor inflamatorii intestinale, îmbunătățind astfel calitatea vieții pacienților.

Bibliografie :

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30342711/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8458070/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10522095/

Articolul Calprotectina fecală: ghid pentru pacienți a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Oferte disponibile doar la achiziționarea pachetelor direct din recepțiile noastre din județele Iași și Vaslui.

Pachet HDL Colesterol + Colesterol Total + Trigliceride Serice – Colesterolul și trigliceridele sunt factori cruciali pentru sănătatea cardiovasculară, iar acest pachet vă oferă informații detaliate despre nivelurile acestor grăsimi din sânge.
Profil imunogramă (IgA, IgG, IgM) – Sistemul imunitar este bariera principală împotriva bolilor, iar testarea imunoglobulinelor (IgA, IgG, IgM) poate oferi indicii valoroase despre starea generală a acestuia. Acest pachet este esențial pentru cei care doresc să-și verifice capacitatea de a combate infecțiile.
Pachet promoțional analize biochimie – Acest pachet oferă o imagine amplă asupra funcției rinichilor, ficatului și a metabolismului general.Analizele incluse în pachet:Uree serică, TGO/AST, TGP/ALT, Colesterol seric total, Trigliceride serice, Bilirubină totală, Proteine totale serice

Fie că îți dorești să previi, să monitorizezi sau să gestionezi o problemă de sănătate, aceste pachete de analize sunt esențiale pentru o evaluare corectă a stării tale de sănătate. Campania noastră de reduceri este gândită special pentru a face aceste investigații mai accesibile, astfel încât să poți avea grijă de tine la timp și fără costuri mari.

Cum poți beneficia de reducere?

Te așteptăm în recepțiile noastre din județele Iași și Vaslui în perioada 09-30.09.2024. Este simplu și rapid, iar personalul nostru este pregătit să îți ofere toate informațiile necesare.

Grijă pentru sănătate, acum la preț mai mic!

Articolul Campanie de Reduceri la Pachetele de Analize – Exclusiv în Receptiile din Jud. Iași și Jud. Vaslui a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

ADRESĂ

Str. Arnsberg, nr.38, Bl. 39, Alba Iulia, jud. Alba

PROGRAM

L-V: 7:00 - 15:30

S: -

TELEFON

0358 401 230
*8787 (Call Center)

E-MAIL

office@clinica-sante.ro

În acest centru de recoltare veți interacționa cu personal medical specializat în recoltarea probelor atât de la adulți, cât și de la copii. Analizele medicale se lucrează cu grijă și profesionalism în laboratoare Clinica Sante, acreditat RENAR.

Program de recoltare

Luni-Vineri: 7:00 - 11:00
Sâmbăta: -

Anumite teste de laborator necesită o dietă specială prealabilă care poate fi comunicată pacientului de medicul trimiţător sau de personalul laboratorului Clinica Sante. De asemenea, pentru o gamă vastă de investigații nu este necesară o pregătire prealabilă a pacientului și nici nu este necesară recoltarea în anumite intervale de timp condiționate de alimentație.

Pentru informații, vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon *8787 (Call Center), 0358 401 230 (Recepție) sau în scris, la office@clinica-sante.ro.

Companii private de asigurări

Laboratoarele Clinica Sante efectuează analize medicale în parteneriat cu următoarele companii private de asigurări: Allianz Țiriac, Uniqua Asigurări, Generali, Signal Iduna, Europ Assistance, Asirom, Medoc.

Clinica Sante Analize Allianz Tiriac asigurari private

Clinica Sante Analize Omniasig asigurari private

Clinica Sante Analize Signal Iduna asigurari private

Clinica Sante Analize Generali asigurari private

Clinica Sante Analize Europ Assistance asigurari private

Clinica Sante Analize ASIROM asigurari private

Clinica Sante Analize MEDOC asigurari private

Clinica Sante Analize Premia asigurari private

Articolul Clinica Sante Alba Iulia (Arnsberg) a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Stresul reprezintă, din păcate, o parte inevitabilă a vieții moderne. Deși este adesea considerat un răspuns natural la diverse provocări, efectele sale asupra sănătății pot fi semnificative și adesea subestimate. Într-o situație stresantă, fie că este vorba de un eveniment neplăcut sau de unul care depășește capacitățile individului, corpul reacționează prin modificări fiziologice și emoționale, precum și prin schimbări de comportament și percepție.

Un aspect adesea trecut cu vederea este modul în care stresul poate influența rezultatele testelor de sânge. De la niveluri crescute de hormoni până la modificări ale parametrilor hematologici, stresul poate afecta acuratețea diagnosticelor și interpretarea rezultatelor medicale.

Cum influențează stresul rezultatele testelor de sânge?

Stresul declanșează o serie de reacții fiziologice în organism, în principal prin intermediul axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA). Această axă este responsabilă pentru eliberarea de cortizol, cunoscut și sub numele de „hormonul stresului”, care are numeroase efecte asupra diferitelor sisteme ale corpului, inclusiv asupra compoziției sângelui.

Cortizolul, produs de glandele suprarenale, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile crescute de cortizol pot influența diverse rezultate ale testelor de sânge, cum ar fi glicemia, lipidele și proteinele serice. De exemplu, cortizolul stimulează gluconeogeneza, ceea ce poate duce la creșterea nivelului de glucoză din sânge, influențând evaluarea controlului glicemic.

Glicemia crescută

Cortizolul stimulează producerea de glucoză în ficat și inhibă captarea glucozei de către țesuturile periferice, ceea ce duce la creșterea glicemiei. În contextul unei analize de sânge, acest lucru poate duce la valori ridicate ale glicemiei, care pot fi interpretate greșit ca semne ale diabetului sau ale prediabetului. Astfel, stresul cronic poate masca sau exacerba afecțiuni preexistente ale metabolismului glucozei, complicând și mai mult evaluarea corectă a stării de sănătate.

Modificări ale numărului de celule albe

Stresul acut poate determina o creștere a numărului de leucocite (celulele albe din sânge) ca parte a răspunsului de „luptă sau fugă”. Această creștere poate fi interpretată greșit ca un semn al unei infecții sau al unei inflamații în organism. În schimb, stresul cronic poate avea efectul opus, ducând la o scădere a imunității și la un număr redus de celule albe, ceea ce poate compromite capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor. Astfel, interpretarea rezultatelor testelor poate fi afectată, necesitând evaluări suplimentare.

Creșterea nivelului de colesterol și trigliceride

Stresul poate influența semnificativ nivelurile de colesterol și trigliceride, două dintre principalele grăsimi din sânge. Sub influența cortizolului și a adrenalinei, ficatul eliberează mai multe lipide în sânge, ceea ce poate crește riscul de erori în interpretarea profilului lipidic. De exemplu, niveluri crescute de LDL („colesterol rău”) și trigliceride pot fi observate la persoanele care sunt supuse stresului cronic.

Impact asupra testelor de funcție hepatică

Stresul poate afecta și rezultatele testelor de funcție hepatică. Hormonii de stres, cum ar fi cortizolul, pot provoca eliberarea de enzime hepatice, precum ALT și AST, în fluxul sanguin. Nivelurile crescute ale acestor enzime pot sugera probleme hepatice care, în realitate, sunt cauzate doar de stres temporar și nu reflectă o afecțiune hepatică reală.

Stresul cronic, însă, poate avea efecte dăunătoare pe termen lung. Acestea sunt evidențiate într-un studiu realizat în Coreea, care a arătat că stresul cronic și orele îndelungate de muncă pot avea un impact semnificativ asupra sănătății hepatice. Astfel, bărbații care lucrează 61 de ore sau mai mult pe săptămână au un risc crescut de a avea niveluri anormale ale AST și ALT, comparativ cu cei care lucrează 35-52 de ore. Această asociere a fost mai pronunțată la persoanele cu factori de risc suplimentari, precum vârsta de peste 40 de ani, obezitatea sau programul de lucru nestructurat.

sus

Cum să reduci impactul stresului asupra testelor de sânge

Pentru a obține rezultate cât mai precise la testele de sânge, este esențial să gestionezi stresul înainte de prelevarea probelor. Iată câteva strategii utile:

Planifică testele în momente mai puțin stresante: Dacă știi că urmează o perioadă aglomerată sau stresantă, încearcă să amâni testele de sânge pentru un moment mai liniștit. Acest lucru poate ajuta la stabilizarea nivelului de cortizol și la obținerea unor rezultate mai precise.
Odihnește-te suficient: Somnul adecvat ajută la reglarea nivelului de cortizol și la menținerea unei stări generale de sănătate bună. Asigură-te că dormi suficient înainte de ziua testării.
Practică tehnici de relaxare: Meditația, respirația profundă și yoga pot ajuta la reducerea stresului și la stabilizarea nivelului de hormoni înainte de testare. Aceste tehnici nu doar că îmbunătățesc starea de spirit, dar contribuie și la echilibrul fiziologic.
Discută cu medicul tău: Dacă treci printr-o perioadă de stres intens, informează medicul înainte de prelevarea probelor. Acesta poate lua în considerare contextul și poate oferi recomandări suplimentare.

sus

Importanța contextului în interpretarea rezultatelor

Este important ca medicul să fie informat de starea emoțională a pacientului și de nivelul de stres în momentul în care se prelevă probele de sânge. Interpretarea rezultatelor testelor de sânge fără a lua în considerare factorii externi, cum ar fi stresul, poate duce la diagnostice incorecte sau la tratamente nepotrivite. De aceea, o comunicare deschisă cu medicul este importantă pentru a asigura o evaluare corectă a stării de sănătate.

Concluzie
Stresul poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor testelor de sânge, influențând o gamă largă de parametri. De la creșterea glicemiei și modificări ale profilului lipidic până la fluctuații ale numărului de celule albe și creșterea enzimelor hepatice, efectele stresului pot masca sau exacerba anumite afecțiuni medicale. Pentru a minimiza aceste influențe, este important să gestionezi stresul prin tehnici de relaxare, să te odihnești suficient și să informezi medicul despre orice factor extern care ar putea afecta rezultatele.

sus

Bibliografie:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6371989/
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5419930/
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6422711/
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9209099/

Articolul Cum influențează stresul rezultatele analizelor de sânge? a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Mononucleoza infecțioasă, cunoscută popular ca „boala sărutului”, este o infecție virală frecvent întâlnită, în special la adolescenți și adulții tineri, cauzată în principal de virusul Epstein-Barr (EBV), un membru al familiei herpesvirusurilor. Deși simptomele pot fi supărătoare și persistente, mononucleoza infecțioasă nu este de obicei o boală gravă. Cu toate acestea, cunoașterea semnelor, simptomelor și opțiunilor de tratament este esențială pentru gestionarea corectă a afecțiunii.

Cauze și mod de transmitere

Principalul agent patogen responsabil de mononucleoza infecțioasă este virusul Epstein-Barr (EBV), un virus extrem de comun. Se estimează că aproximativ 95% dintre adulți sunt infectați la un moment dat în viață cu acest virus. EBV se transmite în principal prin contact direct cu saliva unei persoane infectate, motiv pentru care este adesea denumită „boala sărutului”. După ce virusul ajunge în orofaringe, acesta începe procesul de replicare, având o predilecție pentru infectarea limfocitelor B din țesutul limfoid. Infecția se răspândește ulterior prin sistemul limfatic, iar organismul reacționează prin dezvoltarea de anticorpi împotriva virusului. În peste 90% din cazuri, anticorpii heterofili sunt produși ca răspuns la infecția cu EBV. În sistemele imunitare slăbite, există un risc mic ca EBV să inducă malignități (cancere), precum limfomul Hodgkin.

Virusul poate fi transmis și prin utilizarea în comun a obiectelor personale, cum ar fi paharele, tacâmurile sau periuțele de dinți. De asemenea, virusul poate fi prezent în secrețiile respiratorii sau mai rar, se poate transmite prin sânge sau alte fluide corporale.

sus

Simptomele mononucleozei infecțioase

Mononucleoza infecțioasă este caracterizată de o triadă clasică de simptome: febră, faringo-amigdalită și limfadenopatie (ganglioni limfatici măriți). Simptomele mononucleozei infecțioase pot varia de la ușoare la severe, iar perioada de incubație a virusului (timpul de la expunere până la apariția simptomelor) este de obicei între 4 și 6 săptămâni.

Cele mai comune simptome sunt:

Febră: Una dintre primele manifestări ale infecției este febra, care poate varia între 38°C și 40°C și poate persista timp de câteva zile până la două săptămâni.

Durere în gât: Gâtul inflamat și dureros este un simptom comun, adesea asociat cu amigdalele mărite și acoperite de o membrană albicioasă.

Oboseală extremă: O stare de oboseală profundă și prelungită este una dintre trăsăturile distinctive ale mononucleozei infecțioase. Această oboseală poate persista săptămâni sau chiar luni după ce alte simptome au dispărut.

Ganglioni limfatici măriți: Ganglionii limfatici de la nivelul gâtului și al axilelor sunt adesea măriți și dureroși.

Splenomegalie: Splina mărită este un alt simptom comun, prezent în aproximativ 50% din cazuri. Aceasta poate duce la riscul de ruptură a splinei, o complicație rară, dar gravă.

Hepatomegalie: Aproximativ 10% dintre pacienți prezintă ficat mărit, care poate fi însoțit de simptome ușoare de disfuncție hepatică.

Alte simptome posibile includ dureri de cap, erupții cutanate și dureri musculare. În cazurile severe, mononucleoza poate cauza complicații, cum ar fi anemia hemolitică, trombocitopenia sau ruptura splenică.

sus

Diagnostic și investigații

Diagnosticul mononucleozei infecțioase se bazează pe anamneză, simptomele clinice și teste de laborator. Unul dintre cele mai comune teste utilizate este testul heterofilic , cunoscut și sub denumirea de test Monospot, care detectează anticorpii heterofilici în sânge. Deși acest test este specific pentru mononucleoză, poate fi negativ în primele săptămâni de boală sau la copiii mici.

Un alt test important este determinarea anticorpilor specifici împotriva virusului Epstein-Barr, care poate confirma infecția acută (anticorpi tip IgM ). În plus, hemoleucograma completă poate evidenția limfocitoză (creșterea numărului de limfocite) și prezența limfocitelor atipice, caracteristice acestei afecțiuni.

sus

Tratament și măsuri de ingrijire

Nu există un tratament antiviral specific pentru mononucleoza infecțioasă. Gestionarea bolii se bazează pe ameliorarea simptomelor și pe suportul pacientului. Măsurile de îngrijire includ:

1. Odihnă și reducerea activității fizice: Sunt esențiale pentru recuperare, mai ales în primele săptămâni ale bolii. Oboseala poate persista timp îndelungat, astfel că pacienții trebuie să evite efortul fizic intens până când se simt complet recuperați.

2. Hidratare: Consumul de lichide este important pentru prevenirea deshidratării, mai ales în caz de febră.

3. Medicamente pentru durere și febră: Antipireticele și analgezicele, cum ar fi paracetamolul sau ibuprofenul, pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii și reducerea febrei. Totuși, aspirina trebuie evitată, mai ales la copii, din cauza riscului de sindrom Reye, o afecțiune rară, dar gravă.

4. Gargara cu soluții saline: Poate ajuta la ameliorarea durerii în gât.

5. Evitarea sporturilor de contact: Din cauza riscului de ruptură splenică, pacienții trebuie să evite sporturile de contact și exercițiile fizice intense timp de cel puțin 8 săptămâni sau până la normalizarea dimensiunilor splinei.

În cazurile severe, care implică complicații sau simptome persistente, poate fi necesară spitalizarea și administrarea de corticosteroizi pentru reducerea inflamației.

sus

Evoluția și prognosticul bolii

Deși simptomele pot fi neplăcute, majoritatea pacienților se recuperează complet în câteva săptămâni până la câteva luni. Oboseala poate fi ultimul simptom care dispare, dar în general, pacienții își revin complet fără complicații pe termen lung. După infecția acută, virusul Epstein-Barr rămâne latent în organism și poate fi reactivat în anumite condiții, dar reactivările sunt rare și de obicei, asimptomatice.

sus

Prevenirea mononucleozei infecțioase

Prevenirea infecției cu EBV este dificilă, deoarece virusul este extrem de răspândit și multe persoane sunt purtători asimptomatici. Cu toate acestea, evitarea contactului cu saliva persoanelor infectate și igiena riguroasă pot reduce riscul de transmitere. Nu există un vaccin împotriva virusului Epstein-Barr, deși cercetările în acest domeniu continuă.

Concluzie

Mononucleoza infecțioasă este o afecțiune virală comună, de obicei benignă și autolimitată. Deși nu există un tratament specific, măsurile de îngrijire și odihna adecvată sunt esențiale pentru recuperare. În general, prognosticul este favorabil, iar complicațiile sunt rare. Conștientizarea simptomelor și consultarea unui medic pentru diagnostic și management sunt esențiale pentru evitarea complicațiilor și pentru o recuperare completă.

sus

Bibliografie:

1. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37526456/

2. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26424648/

3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470387/

Articolul Mononucleoza infecțioasă: Simptome, diagnostic și tratament a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Vitamina C, cunoscută și sub denumirea de acid ascorbic, este o vitamină solubilă în apă, esențială pentru numeroase procese biologice din organism. Nu poate fi produsă de corpul uman, ceea ce înseamnă că trebuie obținută prin alimentație sau suplimente. Această vitamină joacă un rol important în menținerea sănătății generale si in funcționarea normală a sistemului imunitar, fiind un antioxidant puternic care protejează celulele de stresul oxidativ. Pe măsură ce sezonul rece se apropie, importanța vitaminei C pentru imunitate devine și mai evidentă.

Surse de vitamina C

Vitamina C se găsește în numeroase fructe și legume, iar consumul regulat al acestor alimente poate ajuta la menținerea unui nivel optim al vitaminei în organism. Printre cele mai bogate surse naturale de vitamina C se numără:

Fructe: struguri, cătină, kiwi, papaya, mango și ananas, citrice (portocale, lămâi, grepfrut, și mandarine)

Fructele de pădure: căpșuni, afine, zmeură, coacăze și mure.

Legume: ardei gras (în special ardei roșu), broccoli, varză de Bruxelles, spanac, kale, roșii.

Consumul acestor alimente proaspete este ideal pentru a obține vitamina C, deoarece procesarea, gătitul și depozitarea pot reduce conținutul de vitamina C din alimente. Spre exemplu, fierberea legumelor poate reduce cantitatea de vitamina C cu până la 50%.

sus

Beneficiile vitaminei C

1. Îmbunătățirea sistemului imunitar: Vitamina C este esențială pentru funcționarea eficientă a sistemului imunitar. Aceasta stimulează producerea și funcționarea celulelor albe din sânge, cunoscute sub numele de limfocite și fagocite, care ajută la protejarea organismului împotriva infecțiilor. Vitamina C contribuie și la întărirea barierelor pielii, acționând ca o primă linie de apărare împotriva agenților patogeni. De asemenea, crește nivelul de anticorpi, proteine esențiale în răspunsul imun.

2. Antioxidant puternic: Fiind un antioxidant potent, vitamina C ajută la neutralizarea radicalilor liberi — molecule instabile care pot cauza stres oxidativ și deteriorarea celulară. Acest efect protector contribuie la prevenirea bolilor cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare și cancerul și poate încetini procesul de îmbătrânire celulară.

3. Reducerea duratei și severității răcelilor: Consumul adecvat de vitamina C nu previne răceala, dar poate reduce durata și severitatea simptomelor acesteia. Studiile au arătat că persoanele care consumă vitamina C în mod regulat pot experimenta răceli mai scurte și simptome mai puțin severe.

4. Sinteza colagenului: Vitamina C este esențială pentru sinteza colagenului, proteina care menține sănătatea pielii, oaselor și articulațiilor. Colagenul are rol în regenerarea țesuturilor și vindecarea rănilor, iar vitamina C contribuie la formarea colagenului necesar pentru repararea pielii și prevenirea ridurilor.

5. Absorbția fierului: Un alt beneficiu important al vitaminei C este că îmbunătățește absorbția fierului din alimentele vegetale. Acest lucru este esențial pentru prevenirea anemiei feriprive, o condiție comună mai ales la femei și copii.

sus

Vitamina C și imunitatea în sezonul rece

Pe măsură ce ne îndreptăm spre sezonul rece, riscul de infecții respiratorii crește, iar vitamina C poate juca un rol semnificativ în întărirea imunității. Deși nu există o doză “magică” de vitamina C care să prevină complet răceala sau gripa, aportul constant poate ajuta la menținerea unui sistem imunitar rezistent.

Doza zilnică recomandată de vitamina C variază în funcție de vârstă și sex: pentru adulți, doza este de 90 mg/zi pentru bărbați și 75 mg/zi pentru femei. Fumătorii necesită cu 35 mg/zi mai mult decât nefumătorii, din cauza stresului oxidativ crescut. Pentru copii, doza variază între 15 și 75 mg/zi în funcție de vârstă. Limita superioară tolerabilă este de 2.000 mg/zi pentru adulți, deoarece dozele mari pot provoca efecte adverse precum diaree și litiază renală.

Pentru cei care nu reușesc să își asigure aportul necesar de vitamina C doar prin alimentație, suplimentele pot fi o opțiune.

sus

Factori de risc pentru deficitul de vitamina C

Deficitul de vitamina C apare, de obicei, din cauza unui aport scăzut, necesități crescute sau pierderi excesive. Anumite grupuri de persoane sunt mai vulnerabile, inclusiv:

Persoanele vârstnice: Mai ales cele cu diete limitate.
Consumul excesiv de alcool
Anorexie, cancer
Cei care urmează diete restrictive
Persoanele care fumează: Fumatul crește necesarul de vitamina C din cauza stresului oxidativ crescut.
Pacienții cu boli gastrointestinale: Cum ar fi boala inflamatorie intestinală sau refluxul gastroesofagian.
Pacienții dializați: Vitamina C se pierde în timpul filtrării sângelui în dializă.

Vitamina C

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

sus

Simptome și tratamentul scorbutului

Scorbutul este o afecțiune cauzată de un nivel scăzut de vitamina C, ce apare după 1 până la 3 luni de dietă deficitară în vitamina C și se manifestă prin simptome precum letargie, oboseală, instabilitate emoțională, dureri articulare și pierdere în greutate. Semnele cutanate includ foliculi hiperkeratozici și hemoragii periferice. Deficiența severă afectează și sănătatea orală, ducând la gingivită hemoragică și infecții dentare.

sus

Creșterea necesarului de vitamina C

Necesarul zilnic de vitamina C poate crește în prezența anumitor afecțiuni cum ar fi gingivita, astmul, glaucomul, bolile de colagen, arsuri sau infecții precum pneumonia. De asemenea, pacienții cu tulburări vasculare sau cei care se recuperează după intervenții chirurgicale și răni necesită un aport crescut de vitamina C pentru a susține vindecarea adecvată.

Efecte adverse și contraindicații

Consumul de cantități mari de vitamina C poate crește riscul de formare a pietrelor la rinichi și poate duce la creșterea acidului uric și oxalatului în urină. Suplimentarea cu vitamina C este contraindicată la persoanele cu tulburări de sânge precum talasemia, deficitul de G6PD (glucozo-6-fosfat dehidrogenază), anemia falciformă și hemocromatoza, din cauza riscului de agravare a acestor condiții.

Concluzie

Vitamina C este un nutrient esențial cu multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru susținerea sistemului imunitar. Cu venirea toamnei, este important să includem în dieta noastră zilnică surse bogate de vitamina C pentru a ne proteja împotriva infecțiilor sezoniere și pentru a menține sănătatea generală a organismului. Consumul de fructe și legume proaspete, cum ar fi citricele și ardeii, este o modalitate excelentă de a ne asigura aportul necesar de vitamina C, sprijinind astfel imunitatea în mod natural.

sus

Bibliografie:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499877/

2. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29099763/

3. https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminC-HealthProfessional/

Articolul Pregătește-te pentru toamnă: află cum vitamina C îți poate întări imunitatea a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Hormonii sexuali sunt substanțe chimice care joacă un rol esențial atât în dezvoltarea sexuală și reproducere, cât și în menținerea sănătății generale. Acești hormoni influențează o gamă largă de funcții fiziologice și comportamentale, de la reglarea ciclului menstrual până la impactul asupra dispoziției și sănătății mentale. În acest articol sunt detaliate principalele tipuri de hormoni sexuali, rolurile lor în organism și modul în care dezechilibrele hormonale pot afecta sănătatea.

Ce sunt hormonii sexuali?

Hormonii sexuali sunt produși de glandele endocrine și circulă prin sânge pentru a transmite mesaje către diverse organe și țesuturi. Principalii hormoni sexuali sunt estrogenul, progesteronul și testosteronul. Deși fiecare dintre aceștia este asociat tradițional cu un anumit sex – estrogenul și progesteronul cu femeile, iar testosteronul cu bărbații – toți acești hormoni sunt prezenți atât la bărbați, cât și la femei, dar în proporții diferite.

Estrogenul

Estrogenul este principalul hormon sexual feminin, produs în principal de ovare, dar și de glandele suprarenale și țesutul adipos. Dezechilibrele estrogenului pot cauza simptome precum menstruații neregulate și bufeuri și pot crește riscul unor afecțiuni, inclusiv osteoporoza și bolile cardiovasculare.

Estradiol

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

sus

Care sunt principalele roluri ale estrogenului?

Dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare: Estrogenul este esențial pentru dezvoltarea sânilor și reglarea ciclului menstrual la femei. Contribuie, de asemenea, și la alte trăsături feminine, precum distribuția grăsimii corporale.
Sănătatea oaselor: Estrogenul contribuie la dezvoltarea oaselor lungi și la închiderea cartilajelor de creștere în timpul pubertății, ceea ce determină oprirea creșterii în înălțime. Pe termen lung, estrogenul protejează oasele prin inhibarea activității osteoclastelor, (celulele responsabile de resorbția osoasă) prevenind astfel osteoporoza.
Contracepție: Estrogenul, sub formă de etinilestradiol, este un component cheie al contraceptivelor orale combinate. Acesta funcționează prin suprimarea eliberării hormonului de eliberare a gonadotropinelor (GnRH) de către hipotalamus și a hormonilor foliculostimulant (FSH) și luteinizant (LH) de către glanda pituitară, prevenind astfel ovulația și reducând riscul de sarcină.
Ciclul menstrual: Estrogenul stimulează proliferarea celulelor endometriale în faza foliculară, îngroșând mucoasa uterină pentru a pregăti uterul pentru o eventuală sarcină. Dacă sarcina nu apare, scăderea nivelului de estrogen contribuie la eliminarea mucoasei endometriale în timpul menstruației.
Sistemul cardiovascular: Estrogenul are efecte benefice asupra profilului lipidic, crescând nivelurile de HDL (“colesterol bun”) și scăzând LDL (“colesterol rău”) și colesterolul total, reducând astfel riscul de boli coronariene. La bărbați, estrogenul ajută la menținerea densității osoase și a funcției cognitive.

Progesteronul

Progesteronul este un hormon esențial pentru sănătatea reproductivă feminină, produs de ovare după ovulație și de placentă în timpul sarcinii. Progesteronul pregătește și menține mucoasa uterină pentru implantarea ovulului fertilizat și este crucial pentru menținerea sarcinii.

În absența fecundării, scăderea nivelurilor de progesteron determină descuamarea endometrului și apariția menstruației.
Pe lângă rolul său în reproducere, progesteronul influențează sistemul nervos central, contribuind la reglarea somnului și stării de spirit. Dezechilibrele progesteronului pot cauza modificări ale dispoziției, anxietate și dificultăți de somn.

Progesteron

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Testosteronul

Testosteronul este principalul hormon sexual masculin, însă joacă un rol important și la femei, influențând sănătatea oaselor, metabolismul și funcția cognitivă.

Testosteron

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

sus

Roluri cheie ale testosteronului

Dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare: Testosteronul stimulează dezvoltarea trăsăturilor masculine, precum apariția părului facial și corporal, îngroșarea vocii și creșterea masei musculare și a forței fizice.
Funcția reproductivă: Este vital pentru producerea spermei și menținerea libidoului, fiind esențial pentru fertilitatea masculină prin susținerea funcționării normale a testiculelor.
Sănătatea oaselor: Testosteronul contribuie la menținerea densității osoase, prevenind osteoporoza prin stimularea activității osteoblastelor, celulele responsabile pentru formarea oaselor.
Metabolism și compoziția corporală: Testosteronul susține creșterea masei musculare, reducerea grăsimii corporale și asigură o distribuție sănătoasă a grăsimii, sprijinind un metabolism echilibrat.
Funcția cognitivă și dispoziția: Testosteronul are un impact semnificativ asupra sănătății mentale, contribuind la îmbunătățirea dispoziției, creșterea nivelului de energie și susținerea funcției cognitive. Scăderea nivelurilor poate duce la simptome precum depresia, oboseala și lipsa de motivație. La femei, testosteronul susține sănătatea osoasă, funcția ovariană și libidoul. Dezechilibrele hormonale, precum cele din sindromul ovarelor polichistice (SOPC), pot duce la niveluri ridicate de testosteron, care pot cauza simptome precum hirsutismul și acneea.

sus

Impactul hormonilor sexuali asupra sănătății mentale si comportamentului

Hormonii sexuali influențează semnificativ sănătatea mentală. Modificările nivelurilor de steroizi sexuali, cum ar fi scăderea estrogenilor în menopauză, sunt asociate cu simptome depresive, iritabilitate și tulburări cognitive. Estrogenul, în special, are efecte neuroprotectoare, susținând sănătatea mentală în perioada reproductivă a femeii. Receptorii pentru estrogen, progesteron și androgeni sunt prezenți în structuri cerebrale cheie, precum hipocampul, amigdala și cortexul prefrontal, interacționând cu sistemele de neurotransmițători care reglează dispoziția și funcțiile cognitive.

Testosteronul este asociat cu comportamente competitive și agresivitate la bărbați. De asemenea, hormonii sexuali joacă un rol în atracția sexuală și comportamentul reproductiv, influențând percepțiile și reacțiile la stimuli prin intermediul feromonilor.

sus

Echilibrul hormonilor sexuali

Menținerea echilibrului hormonal este esențială pentru sănătatea generală și funcționarea optimă a sistemului reproducător. Dezechilibrele hormonale pot apărea din diverse cauze, precum stresul, alimentația deficitară, menopauza, îmbătrânirea și anumite afecțiuni cronice. Aceste dezechilibre pot duce la o serie de probleme de sănătate, cum ar fi infertilitatea, disfuncțiile sexuale, sindromul premenstrual sever, osteoporoza și bolile cardiovasculare.

sus

Când să consulți un medic?

Este important să consulți un medic dacă observi simptome care ar putea fi legate de dezechilibre hormonale, cum ar fi schimbări neobișnuite ale menstruației, scăderea libidoului, fluctuații în greutate sau modificări ale dispoziției. Medicul poate recomanda teste de sânge pentru a evalua nivelurile hormonale și poate sugera tratamente pentru a restabili echilibrul, cum ar fi terapia hormonală de substituție sau ajustări ale stilului de viață.

Concluzie

Hormonii sexuali joacă un rol esențial în sănătatea generală și în funcționarea organismului. Înțelegerea modului în care acești hormoni funcționează și identificarea semnelor de dezechilibru pot ajuta la menținerea unei stări de sănătate optime. Dacă ai preocupări legate de hormonii tăi, consultă un specialist în endocrinologie sau medicul de familie pentru îndrumare și evaluare adecvată. Prin cunoașterea și gestionarea corespunzătoare a hormonilor sexuali, poți îmbunătăți calitatea vieții și bunăstarea generală.

Bibliografie:

1. https://www.scielo.org.mx/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0185-33252020000100001
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538260/
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK526128/

Articolul Rolul hormonilor sexuali în echilibrul sănătății fizice și mentale a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Pregătirea pentru sarcină este un pas important pentru viitorii părinți, iar evaluarea sănătății reproductive înainte de concepție poate îmbunătăți considerabil șansele de a avea o sarcină fără complicații și un copil sănătos. Testele preconcepționale oferă o imagine clară asupra stării generale de sănătate a cuplului și ajută la identificarea și gestionarea factorilor de risc care ar putea influența negativ capacitatea de a concepe sau sănătatea sarcinii.

De ce sunt importante testele preconcepționale?

Testele preconcepționale ajută la indentificarea si corectarea eventualelor deficite nutriționale sau afecțiuni medicale, care pot influența fertilitatea și sănătatea viitorului făt. Perioada preconcepțională este esențială pentru îmbunătățirea calității ovocitelor și a spermei și pentru reducerea riscului de complicații în timpul sarcinii. Conceptul DOHaD (Developmental Origins of Health and Disease) subliniază importanța nutriției adecvate încă din perioada preconcepțională pentru prevenirea unor boli cronice ale copilului în viața adultă.

Principalele teste preconcepționale recomandate:

1. Analize de sânge generale: Un set complet de analize de sânge este esențial pentru evaluarea stării generale de sănătate. Aceasta include hemoleucograma, glicemia, profilul lipidic și testele pentru funcția renală și hepatică. Aceste analize oferă o bază de referință și ajută la depistarea eventualelor deficiențe sau dezechilibre.

2. Evaluarea statusului nutrițional și deficitelor vitaminice:

Vitamina D: Deficitul de vitamina D este frecvent și poate afecta fertilitatea prin scăderea nivelului de testosteron și a calității spermei. La femei, deficitul de vitamina D poate crește riscul de anovulație și complicații ale sarcinii.

Calciu: Este esențial pentru spermatogeneză și motilitatea spermatozoizilor. Deficitul poate afecta fertilitatea și dezvoltarea fetală.

Acid Folic: Suplimentarea este esențială pentru prevenirea malformațiilor de tub neural la făt, cu un aport recomandat de 400 mcg pe zi.

3. Screening pentru boli infecțioase:

Testarea pentru infecții precum HI, hepatita B și C, și sifilis este esențială pentru prevenirea transmiterii la făt.

Screening-ul pentru infecții urinare și boli cu transmitere sexuală (ex. chlamydia, gonoree) este de asemenea recomandat.

4. Evaluarea greutății corporale:

Obezitatea sau subponderalitatea pot afecta negativ fertilitatea și sarcina. Indicele de masă corporală (IMC) ideal pentru concepție este între 18.5 și 24.9. Scăderea în greutate și menținerea unui IMC optim sunt recomandate înainte de concepție pentru a crește șansele de fertilitate și pentru a reduce riscul de complicații obstetricale.

5. Evaluare hormonală:

Evaluarea funcției tiroidiene și a altor hormoni implicați în reglarea ciclului menstrual este esențială, deoarece dezechilibrele hormonale pot duce la infertilitate sau complicații în sarcină.

6. Consult genetic:

Este indicat în special pentru cuplurile cu istoric familial de boli genetice sau malformații congenitale. Testarea genetică poate identifica riscul de transmitere a unor boli ereditare la copil.

7. Grupa de sânge și factorul Rh:

Este important să se cunoască grupa de sânge și factorul Rh al ambilor parteneri pentru a preveni incompatibilitățile Rh, care pot cauza complicații în sarcină, cum ar fi boala hemolitică a nou-născutului.

8. Testele pentru diabet și alte afecțiuni cronice:

Diabetul, hipertensiunea și alte boli cronice trebuie gestionate înainte de sarcină.

Cum ne pregătim pentru o sarcină?

Pentru a obține cele mai bune rezultate la testele preconcepționale și pentru a vă pregăti cât mai bine pentru sarcină, urmați aceste recomandări:

1. Consultați un specialist: Discutați cu un medic ginecolog sau un specialist în medicină reproductivă despre istoricul vostru medical, afecțiuni existente și eventualele riscuri. Aceștia vă pot îndruma către alte investigații și vă pot oferi sfaturi personalizate pentru pregătirea preconcepțională.

2. Revizuiți stilul de viață: Adoptați o dietă echilibrată, bogată în vitamine și minerale esențiale, mențineți un nivel adecvat de activitate fizică și evitați substanțele nocive precum alcoolul și tutunul, care pot afecta ADN-ul spermatic și calitatea ovocitelor, crescând riscul de avort spontan și malformații congenitale. Gestionarea stresului și a somnului de calitate sunt, de asemenea, importante.

3. Începeți suplimentarea cu acid folic: Acidul folic este esențial pentru prevenirea defectelor de tub neural la făt. Se recomandă începerea suplimentării cu cel puțin o lună înainte de concepție și continuarea acesteia în primul trimestru de sarcină.

4. Efectuați vaccinările necesare: Verificați imunitatea față de infecțiile care pot afecta sarcina și efectuați vaccinările necesare cu câteva luni înainte de a încerca să concepeți, pentru a oferi timp organismului să dezvolte o protecție adecvată.

5. Planificați și sincronizați momentul concepției: Sincronizarea momentului ovulației cu activitatea sexuală poate crește șansele de concepție. Utilizarea aplicațiilor de monitorizare a ciclului menstrual sau testele de ovulație pot fi de ajutor.

6. Evitați expunerea la factori de risc: Expunerea la pesticide și consumul de cafeină în exces (peste 200 mg/zi) sunt asociate cu un risc crescut de infertilitate și avort spontan.

Concluzie

Teste preconcepționale sunt o componentă esențială a planificării unei sarcini sănătoase, oferind oportunitatea de a identifica și gestiona factorii care pot influența fertilitatea și sănătatea fătului. Nutriția adecvată, corectarea deficitelor și adoptarea unui stil de viață sănătos înainte de concepție contribuie semnificativ la reducerea riscurilor asociate sarcinii și la asigurarea unei dezvoltări optime a viitorului copil. Pregătirea pentru sarcină începe mult înainte de concepție, iar testele preconcepționale sunt un prim pas în această direcție.

Bibliografie:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9121675/
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4927329/
3. https://www.marchofdimes.org/find-support/topics/planning-baby/your-checkup-pregnancy
4. https://antenatal.clinicallabs.com.au/doctor/pre-conception

Articolul Testele preconcepționale: Primul pas spre o sarcină sănătoasă și fără griji a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Ce sunt alergiile, populația la risc

Alergiile sunt reacții de hipersensibilitate care se caracterizează printr-un răspuns imun exagerat al organismului la anumite substanțe din mediul înconjurător, cunoscute sub numele de alergeni. Aceștia sunt de cele mai multe ori, proteine inofensive în mod obișnuit și nu determină simptome în absența unei reactivități imune crescute.

Alergiile respiratorii apar atunci când sistemul imunitar reacționează necorespunzător la inhalarea unor alergeni, pe care îi consideră dăunători. Această reacție provoacă inflamația căilor respiratorii, prin formarea în exces de anticorpi specifici de tip IgE și interacțiunea acestora cu celulele mastocitare, ce eliberează histamină. Acest proces determină simptome care pot varia de la ușoare la severe, putând afecta activitatea zilnică, performanțele școlare sau profesionale și calitatea vieții.

Alergiile respiratorii sunt foarte frecvente la nivel global, numărul persoanelor afectate fiind în continuă creștere. Prevalența lor variază în funcție de regiune și expunerea la diverși alergeni, zonele urbane înregistrând mai multe cazuri în comparație cu cele rurale. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), între 10% și 30% din populația mondială suferă de rinită alergică, una dintre cele mai comune forme ale afecțiunii. Orice persoană poate fi afectată, însă există anumite grupuri care sunt mai susceptibile, din care fac parte:

Copiii și adolescenții – în unele cazuri, copiii pot depăși aceste alergii pe măsură ce cresc.
Persoanele cu istoric familial de alergii.
Persoanele expuse în mod constant la anumiți alergeni precum polenul, mucegaiurile sau părul de animale.
Pacienți cu teren atopic, care prezintă și alte afecțiuni alergice, fie în sfera dermatologică (dermatita atopică), fie alergii alimentare.

sus

Semne și simptome comune

Rinita alergică și astmul alergic sunt cele mai frecvente forme clinice ale alergiilor respiratorii. Printre cele mai comune simptome asociate rinitei alergice se numără:

Strănutul
Rinoreea (secreții nazale)
Congestia nazală (nas înfundat)
Mâncărime la nivelul nasului, gâtului și ochilor
Lăcrimare excesivă a ochilor
Cearcăne

Astmul alergic poate avea manifestări clinice mai grave, iar în lipsa unui tratament adecvat poate pune în pericol viața pacientului:

Tuse (în special nocturnă)
Dificultăți de respirație (dispnee)
Wheezing (respirație șuierătoare)
Senzație de constricție (apăsare) la nivelul toracelui

sus

Alergenii cel mai frecvent implicați în apariția alergiilor respiratorii

Există alergeni respiratori prezenți tot timpul anului (pereni), dar și alergeni care apar în mod sezonier. Aceștia din urmă sunt responsabili de declanșarea rinitei alergice sezoniere, cunoscută și sub denumirea de „febra fânului”, care apare în anumite perioade ale anului, în special primăvara și toamna.

Alergenii pereni includ

Acarienii de praf: sunt microorganisme care există în praful din locuințe și fibrele de material din diferite obiecte din casă: saltele, perne, pături, covoare.
Mucegaiurile: Aspergillus, Cladosporium și Alternaria sunt tipuri frecvent asociate cu alergiile respiratorii. Acestea eliberează spori în aer, iar prin inhalare aceștia pot declanșa reacții alergice. Formarea lor este favorizată de medii umede și locuințe inadecvat ventilate.
Insecte – gândacii: pot determina reacții alergice prin eliberarea de proteine din ouăle pe care le depun sau din materiile fecale.
Animale: alergenii de la animale includ proteine de la nivelul pielii, blănii sau din urină și salivă.Alergenii sezonieri includ o varietate mare depolenuri produse de copaci, iarbă, buruieni sau diferite plante, precum ambrozia. Polenul eliberat de plante este prezent de obicei toamna, iar cel eliberat de copaci, primăvara.

Alergia la ambrozie (Ambrosia artemisiifolia) este una dintre cele mai frecvente forme de alergii sezoniere și apare în special în lunile de vară și toamnă, când planta eliberează cantități mari de polen în aer. Simptomele sunt cele comune alergiilor respiratorii și includ strănut frecvent, congestie nazală, mâncărime la nivelul ochilor și gâtului, tuse, precum și dificultăți respiratorii în cazuri mai severe. Persoanele afectate pot prezenta o sensibilitate crescută și la alte tipuri de alergeni. Tratamentul constă în administrarea de antihistaminice și evitarea expunerii la polen, în special în perioadele de maximă polenizare.

Dacă suspectați că suferiți de alergii respiratorii, este important să consultați un medic specialist pentru un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat.

La Clinica Sante puteți efectua o gamă largă de analize pentru depistarea alergiilor respiratorii, precum panelul de 30 de IgE specifice pentru diferiti alergeni inhalatori.

Panel 30 de alergeni inhalatori – Panel IgE specifice

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Prin măsuri de prevenție și un management potrivit, simptomele alergiilor respiratorii pot fi controlate eficient.

sus

Bibliografie:
1. https://aafa.org/allergies/allergy-symptoms/
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mold-allergy/symptoms-causes/syc-20351519
3. https://asthmaandallergies.org/asthma-allergies/ragweed-allergy/
4. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/8610-allergies

Articolul Alergiile Respiratorii: alergeni frecvenți și simptome asociate a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

ADRESĂ

Str. Oltului, nr. 11, Buzau, jud. Buzau

PROGRAM

L-V: 7:00 - 11:00

S: -

TELEFON

0772 297 559
*8787 (Call Center)

E-MAIL

office@clinica-sante.ro

Program de recoltare

Luni-Vineri: 7:00 - 11:00
Sâmbăta: -

Pentru informații, vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon *8787 (Call Center), 0772 297 559 (Recepție) sau în scris, la office@clinica-sante.ro.

Companii private de asigurări

Articolul Clinica Sante Buzău (Oltului) a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Ce reprezintă osteoporoza

Osteoporoza este o boală metabolică cronică care afectează atât masa osoasă, cât și calitatea osului. Aceasta se caracterizată prin reducerea densității minerale osoase, precum și compromiterea structurii oaselor, care determină o rezistență scăzută și predispune la fracturi în urma unor traumatisme minore. Termenul provine din limba greacă și semnifică „oase poroase”, descriind aspectul de fagure al osului afectat de această boală.

Osteoporoza reprezintă o problemă majoră de sănătate publică și poate afecta femeile și bărbații de orice vârstă, însă este mai frecventă la persoanele de peste 55 de ani.

sus

Cauzele osteoporozei

Osteoporoza este o boală multifactorială, fiind rezultatul unui dezechilibru între formarea și resorbția osoasă. În mod fiziologic, procesul de remodelare osoasă este un mecanism continuu, prin care țesutul osos vechi este resorbit și înlocuit cu os nou, ceea ce asigură menținerea microarhitecturii și rezistenței osoase.

În funcție de cauze, osteoporoza poate fi clasificată astfel:

1. Osteoporoza primară: atunci când nu poate fi identificată o cauză specifică.

2. Osteoporoza secundară: pierderea masei osoase în cadrul unor patologii specifice.

Există și situații în care cele două categorii se suprapun, o persoană putând avea mai multe cauze de apariție a acestei afecțiuni.
Osteoporoza primară este cea care apare la femei postmenopauză sau atât la femei, cât și la bărbați, asociat modificărilor metabolice legate de vârstă. La menopauză scade producția de hormoni sexuali, iar deficitul de estrogen se reflectă și prin accelerarea procesului de remodelare osoasă și în consecință pierdere de masă osoasă. Totodată, după decada a treia de viață, procesul de resorbție osoasă începe să îl depășească pe cel de formare de os nou, iar densitatea minerală osoasă scade progresiv.

Cauzele de osteoporoză secundară sunt variate și includ:

Deficite nutriționale:Deficitul de vitamina D.
Afecțiuni gastrointestinale ce determină absorbția scăzută a nutrienților (malabsorbție), cum ar fi boala celiacă.

Tulburări endocrine: anumite dezechilibre hormonale pot determina pierderea accelerată a masei osoase:

Hiperparatiroidismul primar (secreția excesivă de parathormon)
Sindromul Cushing (excesul de glucocorticoizi)
Hipogonadismul (deficitul de hormoni sexuali)
Hipertiroidismul (hipersecreția de homoni tiroidieni)
Hiperprolactinemia (secreția crescută de prolactină)
Acromegalia (producția crescută a hormonului de creștere)

Tratamentul îndelungat cu anumite medicamente:

Glucocorticoizi (prednison, dexametazonă)
Anumite anticonvulsivante
Terapii ce inhibă secreția hormonilor sexuali

Alte boli: pot determina osteoporoză prin diferite mecanisme complexe:

Artrita reumatoidă
Boala hepatică cronică
Mielomul multiplu.

sus

Manifestări Clinice

Osteoporoza este o “boală silențioasă”, deoarece progresează fără semne sau simptome evidente până la apariția unei fracturi.
Fractura osteoporotică sau fractura de fragilitate este principala manifestare a acestei patologii și apare la traumatisme minore, de intensitate mică, precum căderea de la propria înălțime. Aceste fracturi apar cel mai frecvent la nivelul coloanei vertebrale (tasări vertebrale), șoldului sau antebrațului și se însoțesc de multiple complicații pe termen lung și scăderea calității vieții.

Printre factorii de risc ai fracturilor de fragilitate se numără: vârsta înaintată, fumatul activ, consumul excesiv de alcool, sedentarismul sau imobilizarea prelungită, istoricul personal de căderi sau fracturi, istoricul familial de fractură de șold, aportul inadecvat de calciu și vitamina D.

Spre deosebire de fracturile de la nivelul membrelor, care sunt evidente clinic, cele vertebrale pot fi asimptomatice și pot râmâne nediagnosticate până la apariția complicațiilor precum:

Durerea cronică de spate
Scăderea în înălțime
Deformarea coloanei vertebrale, cu apariția cifozei.

Toate acestea interferă cu desfășurarea normală a activităților de zi cu zi, crescând totodată riscul apariției unor noi fracturi, precum și mortalitatea.

sus

Diagnostic

Diagnosticul osteoporozei, în absența unei fracturi de fragilitate, se face prin estimarea densității minerale osoase (DMO) folosind osteodensitometria (DXA – absorbțiometria duală cu raze X ), o investigație imagistică care permite o măsurare precisă, cu iradiere foarte scăzută a DMO la nivelul coloanei vertebrale, șoldului sau antebrațului. Rezultatul este exprimat ca un scor T, care compară densitatea osoasă a pacientului cu o valoarea medie a persoanelor tinere, sănătoase, de același sex. Un scor T de -2,5 deviații standard sau mai mic pune diagnosticul de osteoporoză.

În funcție de istoricul personal și particularițățile fiecărui pacient, medicul specialist poate recomanda, alături de DXA, în și alte analize de laborator, pentru excluderea sau identificarea unor cauze secundare de osteoporoză.

sus

Tratament

Tratamentul osteoporozei urmărește reducerea riscului de fracturi și menținerea calității vieții. Există o varietate de medicamente care interferă cu mecanismele de apariție a osteoporozei, printre cele mai folosite fiind bifosfonații, care încetinesc procesul de resorbție osoasă.

Însă, pe lângă tratamentul farmacologic, o importanță deosebită în prevenirea fracturilor o are și adoptarea unui stil de viață adecvat, ce presupune:

Nutriție adecvată – aport optim de calciu și vitamina D
Renunțarea la fumat și reducerea consumului de alcool
Exerciții fizice regulate: antrenamentele de rezistență și exercițiile de echilibru pot îmbunătăți densitatea minerală osoasă și reduc riscul de căderi, prin îmbunătățirea stabilității posturale.
Prevenția căderilor: implică măsuri precum purtarea de încâlțăminte adecvată, utilizarea ajutoarelor de mers și corectarea deficitelor de vedere.

Concluzie

Osteoporoza este o afecțiune frecventă cu impact semnificativ asupra sănătății, datorită riscului crescut de fracturi și a complicațiilor asociate acestora. Diagnosticul timpuriu și un management eficient sunt esențiale pentru prevenția fracturilor de fragilitate și menținerea calității vieții pacienților.

Bibliografie:

1. https://www.osteoporosis.foundation/patients/diagnosis
2. Greenspan’s Basic & Clinical Endocrinology, 10e Eds. David G. Gardner, and Dolores Shoback. McGraw-Hill Education, 2017
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279134/

Articolul Osteoporoza: o afecțiune silențioasă a oaselor a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

SanGene Produs de Concepție este un test avansat de screening genetic care ajută la determinarea unei cauze genetice subiacente în cazurile de pierdere posibile spontană a sarcinii.

Testul SanGene Produs de Concepție poate fi realizat începând cu a 5-a săptămână de sarcină, furnizând informații esențiale pentru consilierea genetică reproductivă, cu scopul de a evalua riscul de apariție a aceleiași alterări genetice la o sarcină viitoare.

Cele mai frecvente cauze de avort spontan sunt anomaliile cromozomiale, atât cele numerice, cât și cele structurale.

Care sunt indicațiile testului?

Sarcini oprite în evoluție.
Sarcini cu OU clar/ sarcini molare
Sarcini la care se constată lipsa bătailor inimii fetale.
Avort spontan în desfășurare.

Ce informații oferă testul?

Testul analizează următoarele anomalii cromozomiale fetale, ce pot determina avort spontan:

Deleții și duplicații (CNVs) mai mari de 7 Mb în cromozomii autozomali.
Aneuploidii cromozomiale care afectează părți ale cromozomului, inclusive translocațiile neechilibrate.

De ce se recomandă testarea?

Testul este recomandat pentru identificarea unei posibile cauze genetice a avortului spontan, fiind superior testării citogenetice.
Testul SanGene Produs de Concepție este un test sigur: se realizează dintr-o probă de sânge matern prin tehnologie NGS.
Elimină riscul de contaminare maternă și crește probabilitatea obținerii unui rezultat.

Cum se recoltează?

Testul se efectuează dintr-o probă de sânge matern și necesită prescripție medicală.
Rezultatul este disponibil în 7 zile lucrătoare de la sosirea în laborator.

Când ar trebui efectuată recoltarea?

Recoltarea trebuie făcută cât mai curând posibil după confirmarea opririi din evoluție a sarcinii.
Recoltarea trebuie făcută obligatoriu înainte de chiuretaj.

SanGene Produs conceptie NGS

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Articolul SanGene Produs de Concepție a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

SanGene New Born este testul de screening neonatal complex care analizează bolile genetice cu debut în copilărie, ce pot fi gestionate prin intervenții precoce.

Ce este SanGene New Born?

Este un test genetic care se adresează nou-născutului cu scopul personalizării terapiei încă din prima zi de viață. Testul permite excluderea prezenței unei mutații/modificări care predispune la apariția unei boli cu debut în copilărie. Această informație este esențială, deoarece 65% dintre afecțiuni sunt acționabile prin dietă adecvată și management timpuriu, înainte de apariția manifestărilor clinice.

SanGene New Born este un test de screening neonatal complex. Acesta analizează un număr mare de afecțiuni metabolice și genetice, scopul fiind acela de a personaliza terapia nou-născutului. Rezultatele pozitive la screeningul metabolic clasic din călcâi trebuie confirmate întotdeauna de un test genetic.

Ce include testul SanGene New Born?

Testul analizează prin secvențierea exomului nou-născutului (WES) 407 gene implicate în peste 390 de afecțiuni genetice cu debut în copilărie.

Ce tipuri de boli sunt incluse în testul SanGene New Born?

Boli cu debut în copilărie care pot fi tratate sau gestionate ușor.
Boli incluse în testul clasic de înțepare a călcâiului la nou-născuți.
Boli cu debut la vârsta adultă, dar care pot fi gestionate prin intervenții timpurii în copilărie.
Boli frecvente, dar netratabile, cu o prevalență mare a purtătorilor (mai mare de 1 la 100).

De ce să alegi testul SanGene New Born?

Testul presupune o extindere a testului convențional de screening biochimic neonatal, creșterea bolilor metabolice și genetice depistate, ceea ce permite intervenția nutrițională și alte proceduri în timpul copilăriei, îmbunătățind starea de sănătate a nou-născutului.

Cui este destinat testul SanGene New Born?

Testul poate fi făcut oricărui nou-născut, chiar și în absența simptomatologiei, ca test de screening.

Ce tip de probă este necesar?

Testul poate fi efectuat atât din salivă, cât și din sânge.

Rezultatele testului SanGene New Born?

Majoritatea rezultatelor sunt negative, dar în cazul identificării unei afecțiuni genetice, este esențială evaluarea suplimentară a nou-născutului și elaborarea unui plan de management personalizat, bazat pe rezultatele obținute.

SanGene NewBorn

Investigațiile comandate online sunt supuse unei reduceri de 12% față de prețul de catalog.

Articolul SanGene New Born – Test de screening neonatal complex a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.

Cuprins:

Ce este gripa – virusurile gripale, tipuri de gripă

Gripa este o boală respiratorie infecțioasă comună, cauzată de virusul gripal, cunoscut și sub denumirea de virus Influenza, care afectează anual milioane de persoane din întreaga lume. Virusurile gripale aparțin familiei Orthomyxoviridae și sunt clasificate în trei tipuri principale: A, B și C, tipurile A și B fiind cel mai frecvent implicate în epidemiile sezoniere, în timp ce tipul C provoacă forme ușoare de boală. Virusul Influenza de tip D este mai rar întâlnit și nu produce de obicei infecții la oameni.

La rândul său, virusul Influenza de tip A se împarte în mai multe subtipuri, în funcție de anumite proteine (antigene) prezente pe suprafața sa: hemaglutinina (H) și neuraminidaza (N). De asemenea, fiecare virus poate avea mai multe tulpini diferite, responsabile de apariția mutațiilor acestuia. Astfel, apar denumirile subtipurilor de gripă, printre cele mai frecvente ce afectează oamenii fiind A(H1N1) și A(H3N2).

sus

Sezonul gripal și transmiterea virusului

Gripa apare de obicei în timpul sezonului rece, în lunile de toamnă și iarnă și începutul primăverii, când temperaturile scăzute și condițiile de mediu favorizează supraviețuirea și răspândirea virusului. În regiunile temperate, sezonul gripal este de obicei între noiembrie și martie, iar vârful de incidență variază de la an la an.

Virusurile gripale sunt foarte contagioase și au o rată rapidă de răspândire de la persoană la persoană, ceea ce poate cauza cu ușurință epidemii sezoniere. Transmiterea gripei se face de obicei pe cale aerogenă, prin aerosoli proveniți de la o persoană infectată.
Perioada în care o persoană este contagioasă este în primele 3-4 zile de boală, până la o săptămână de la apariția simptomelor. Transmiterea este favorizată în zonele aglomerate și colectivități (mijloace de transport în comun, școală, birou).

Modalități de transmitere a virusului gripal:

Picături mici de secreții respiratorii, eliminate în aer atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește
Contact direct cu suprafețe sau obiecte contaminate
Contact direct cu o persoană infectată: prin strângere de mână, atingerea feței etc.

sus

Populația aflata la risc

Gripa poate afecta persoanele de orice vârstă, dar anumite categorii de populație sunt mai predispuse la forme severe de boală și apariția unor complicații grave.Printre acestea se numără:

Vârstnicii (peste 65 de ani)
Copiii mici (în special sub 5 ani)
Femeile însărcinate
Persoanele cu obezitate (IMC ≥30 kg/m2)
Persoanele cu boli cronice, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, astmul sau diferite imunodeficiențe.

sus

Manifestările clinice

Gripa debutează de obicei brusc, la 1-4 zile de la expunerea la infecție, reprezentând perioada de incubație a virusului. Semnele și simptomele se diferențiază de cele ale unei simple răceli prin intensitatea crescută și riscul de complicații severe, de aceea cele două afecțiuni nu trebuie confundate.

Tabloul clinic este dominat de simptome generale și poate varia în funcție de vârstă și starea generală de sănătate a persoanei afectate, incluzând:

Febră ridicată (frecvent peste 38°C) însoțită de frisoane
Durere în gât
Congestie nazală și rinoree
Tuse uscată, persistentă
Dureri musculare și articulare
Cefalee
Oboseală accentuată și senzație de slăbiciune, somnolență
Uneori simptome gastrointestinale: greață, vărsături, diaree, în special la copii
Efect teratogen în sarcină.

Durata simptomelor variază de la câteva zile (5-7 zile) până la 2 săptămâni, însă tusea și oboseala pot persista mai mult timp – câteva săptămâni.

sus

Complicații

Deși majoritatea cazurilor de gripă se rezolvă fără complicații, în anumite situații, la persoane susceptibile sau cu multiple comorbidități, boala poate duce la probleme grave de sănătate. Cele mai comune complicații sunt:

Pneumonia: o infecție pulmonară care poate fi fatală în lipsa tratamentui adecvat, mai ales la vârstnici și persoanele cu sistem imunitar slăbit.
Bronșita
Sinuzita
Otita
Agravarea bolilor cronice, cum ar fi astmul sau insuficiența cardiacă.
Insuficiența respiratorie, miocardita sau encefalita: complicații severe, dar rare.

sus

Metode de prevenție

Prevenția gripei se realizează, în principal, prin vaccinare anuală. Vaccinul antigripal este adaptat în fiecare an pentru a acoperi tulpinile de virus circulante în sezonul respectiv. Vaccinarea antigripală este recomandată în special celor din categoriile de risc.

Alte metode pentru scăderea riscului de răspândire și contractare a virusului sunt:

Igiena riguroasă a mâinilor: spălarea frecventă cu apă și săpun sau utilizarea de dezinfectanți.
Evitarea contactului cu persoane bolnave sau obiecte contaminate
Purtarea măștii de protecție în zone aglomerate
Acoperirea gurii și nasului cu un șervețel sau plica cotului în timpul tusei sau strănutului
Evitarea cotactului cu alte persoane atunci când prezentați simptome
Aerisirea regulată a încăperilor.

sus

Tratament

Tratamentul gripei se adresează în principal gestionării simptomelor. Se recomandă odihnă, hidratare corespunzătoare și utilizarea medicamentelor antipiretice și analgezice pentru reducerea febrei și a durerilor. Medicamentele antivirale, cum ar fi oseltamivirul (Tamiflu) sau zanamivirul, pot fi prescrise pentru reducerea duratei și severității bolii, însă au eficiență maximă atunci când sunt administrate în primele 48 de ore de la debutul simptomelor.

În cazul apariției complicațiilor sau agravării simptomelor, este obligatorie consultarea unui medic pentru evaluare și tratament adecvat.

Concluzie

Gripa este o afecțiune comună, potențial periculoasă, care afectează sistemul respirator și poate avea complicații grave, mai ales la persoanele vulnerabile. Prin adoptarea unor măsuri simple prevenție, riscul de îmbolnăvire poate fi semnificativ redus, contribuind astfel la protejarea sănătății publice.

sus

Bibliografie:

1. https://www.cdc.gov/flu/treatment/index.html
2. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4335-influenza-flu
3. https://www.ecdc.europa.eu/en/influenza-humans

Articolul Tot ce trebuie să știi despre gripă: transmitere, simptome, prevenție și tratament a apărut prima dată pe Clinica Sante - Laborator de Analize Medicale.