Cuprins:
Mononucleoza infecțioasă, cunoscută popular ca „boala sărutului”, este o infecție virală frecvent întâlnită, în special la adolescenți și adulții tineri, cauzată în principal de virusul Epstein-Barr (EBV), un membru al familiei herpesvirusurilor. Deși simptomele pot fi supărătoare și persistente, mononucleoza infecțioasă nu este de obicei o boală gravă. Cu toate acestea, cunoașterea semnelor, simptomelor și opțiunilor de tratament este esențială pentru gestionarea corectă a afecțiunii.
Cauze și mod de transmitere
Principalul agent patogen responsabil de mononucleoza infecțioasă este virusul Epstein-Barr (EBV), un virus extrem de comun. Se estimează că aproximativ 95% dintre adulți sunt infectați la un moment dat în viață cu acest virus. EBV se transmite în principal prin contact direct cu saliva unei persoane infectate, motiv pentru care este adesea denumită „boala sărutului”. După ce virusul ajunge în orofaringe, acesta începe procesul de replicare, având o predilecție pentru infectarea limfocitelor B din țesutul limfoid. Infecția se răspândește ulterior prin sistemul limfatic, iar organismul reacționează prin dezvoltarea de anticorpi împotriva virusului. În peste 90% din cazuri, anticorpii heterofili sunt produși ca răspuns la infecția cu EBV. În sistemele imunitare slăbite, există un risc mic ca EBV să inducă malignități (cancere), precum limfomul Hodgkin.
Virusul poate fi transmis și prin utilizarea în comun a obiectelor personale, cum ar fi paharele, tacâmurile sau periuțele de dinți. De asemenea, virusul poate fi prezent în secrețiile respiratorii sau mai rar, se poate transmite prin sânge sau alte fluide corporale.
sus
Simptomele mononucleozei infecțioase
Mononucleoza infecțioasă este caracterizată de o triadă clasică de simptome: febră, faringo-amigdalită și limfadenopatie (ganglioni limfatici măriți). Simptomele mononucleozei infecțioase pot varia de la ușoare la severe, iar perioada de incubație a virusului (timpul de la expunere până la apariția simptomelor) este de obicei între 4 și 6 săptămâni.
Cele mai comune simptome sunt:
Febră: Una dintre primele manifestări ale infecției este febra, care poate varia între 38°C și 40°C și poate persista timp de câteva zile până la două săptămâni.
Durere în gât: Gâtul inflamat și dureros este un simptom comun, adesea asociat cu amigdalele mărite și acoperite de o membrană albicioasă.
Oboseală extremă: O stare de oboseală profundă și prelungită este una dintre trăsăturile distinctive ale mononucleozei infecțioase. Această oboseală poate persista săptămâni sau chiar luni după ce alte simptome au dispărut.
Ganglioni limfatici măriți: Ganglionii limfatici de la nivelul gâtului și al axilelor sunt adesea măriți și dureroși.
Splenomegalie: Splina mărită este un alt simptom comun, prezent în aproximativ 50% din cazuri. Aceasta poate duce la riscul de ruptură a splinei, o complicație rară, dar gravă.
Hepatomegalie: Aproximativ 10% dintre pacienți prezintă ficat mărit, care poate fi însoțit de simptome ușoare de disfuncție hepatică.
Alte simptome posibile includ dureri de cap, erupții cutanate și dureri musculare. În cazurile severe, mononucleoza poate cauza complicații, cum ar fi anemia hemolitică, trombocitopenia sau ruptura splenică.
sus
Diagnostic și investigații
Diagnosticul mononucleozei infecțioase se bazează pe anamneză, simptomele clinice și teste de laborator. Unul dintre cele mai comune teste utilizate este testul heterofilic , cunoscut și sub denumirea de test Monospot, care detectează anticorpii heterofilici în sânge. Deși acest test este specific pentru mononucleoză, poate fi negativ în primele săptămâni de boală sau la copiii mici.
Un alt test important este determinarea anticorpilor specifici împotriva virusului Epstein-Barr, care poate confirma infecția acută (anticorpi tip IgM ). În plus, hemoleucograma completă poate evidenția limfocitoză (creșterea numărului de limfocite) și prezența limfocitelor atipice, caracteristice acestei afecțiuni.
sus
Tratament și măsuri de ingrijire
Nu există un tratament antiviral specific pentru mononucleoza infecțioasă. Gestionarea bolii se bazează pe ameliorarea simptomelor și pe suportul pacientului. Măsurile de îngrijire includ:
1. Odihnă și reducerea activității fizice: Sunt esențiale pentru recuperare, mai ales în primele săptămâni ale bolii. Oboseala poate persista timp îndelungat, astfel că pacienții trebuie să evite efortul fizic intens până când se simt complet recuperați.
2. Hidratare: Consumul de lichide este important pentru prevenirea deshidratării, mai ales în caz de febră.
3. Medicamente pentru durere și febră: Antipireticele și analgezicele, cum ar fi paracetamolul sau ibuprofenul, pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii și reducerea febrei. Totuși, aspirina trebuie evitată, mai ales la copii, din cauza riscului de sindrom Reye, o afecțiune rară, dar gravă.
4. Gargara cu soluții saline: Poate ajuta la ameliorarea durerii în gât.
5. Evitarea sporturilor de contact: Din cauza riscului de ruptură splenică, pacienții trebuie să evite sporturile de contact și exercițiile fizice intense timp de cel puțin 8 săptămâni sau până la normalizarea dimensiunilor splinei.
În cazurile severe, care implică complicații sau simptome persistente, poate fi necesară spitalizarea și administrarea de corticosteroizi pentru reducerea inflamației.
sus
Evoluția și prognosticul bolii
Deși simptomele pot fi neplăcute, majoritatea pacienților se recuperează complet în câteva săptămâni până la câteva luni. Oboseala poate fi ultimul simptom care dispare, dar în general, pacienții își revin complet fără complicații pe termen lung. După infecția acută, virusul Epstein-Barr rămâne latent în organism și poate fi reactivat în anumite condiții, dar reactivările sunt rare și de obicei, asimptomatice.
sus
Prevenirea mononucleozei infecțioase
Prevenirea infecției cu EBV este dificilă, deoarece virusul este extrem de răspândit și multe persoane sunt purtători asimptomatici. Cu toate acestea, evitarea contactului cu saliva persoanelor infectate și igiena riguroasă pot reduce riscul de transmitere. Nu există un vaccin împotriva virusului Epstein-Barr, deși cercetările în acest domeniu continuă.
Concluzie
Mononucleoza infecțioasă este o afecțiune virală comună, de obicei benignă și autolimitată. Deși nu există un tratament specific, măsurile de îngrijire și odihna adecvată sunt esențiale pentru recuperare. În general, prognosticul este favorabil, iar complicațiile sunt rare. Conștientizarea simptomelor și consultarea unui medic pentru diagnostic și management sunt esențiale pentru evitarea complicațiilor și pentru o recuperare completă.