Noțiuni introductive
Lipidele sunt un grup de compuși chimici, insolubili în apă; unii dintre aceștia având rol energetic (trigliceridele, acizii grași liberi), alții prezentând importanță în exercitarea unor funcții biologice specifice (acizii biliari, hormoni steroizi, prostacicline/leucotriene, tromboxani).
Clasele majore de lipide serice sunt: colesterolul, trigliceridele, fosfolipidele, acizii grași, eicosanoizii.
Rolul energetic al lipidelor este demonstrat de faptul că „arderea” unui gram de trigliceride furnizează o cantitate mult mai mare de energie comparativ cu cea eliberată prin „arderea” unui gram de glucide sau proteine. Datorită acestui fapt, trigliceridele au rol în stocarea energiei într-o formă eficientă, fără apă și cu putere calorică ridicată. Țesutul muscular striat, precum și miocardul își acoperă nevoile energetice (aproximativ 80%) prin oxidarea acizilor grași din structura trigliceridelor.
Știați că:
Dacă cantitatea de energia stocată în țesutul adipos (sub formă de trigliceride) al unui adult de 70 kg ar fi stocată sub formă de glicogen (forma de stocare a glucidelor), organismul ar cântării 210 kg.
Datorită caracterului hidrofob al lipidelor, în mediul apos au nevoie de componente solubilizante (transportori). Acizii grași liberi sunt transportați de albumină. Celelalte componente lipidice, datorită dimensiunilor mari ale moleculelor și caracterul puternic hidrofob, sunt transportate într-un mod particular, formând lipoproteine plasmatice.
Lipoproteinele plasmatice sunt definite ca fiind complexe macromoleculare, formate spontan din diversele categorii de lipide (trigliceride, colesterol, fosfolipide, vitamina D) și proteine speciale (apolipoproteine). Apoproteinele intervin și în metabolismul lipidic prin activarea sau inactivarea unor enzime, precum și în procesul de recunoaștere la nivel celular al lipoproteinelor plasmatice prin intermediul receptorilor.
Lipoproteinele plasmatice diferă ca mărime, densitate, compoziție lipidică (raportul lipide/apoproteine), locul de origine (intestin sau ficat) și tipurile de apoproteine pe care le conțin:
Chilomicronii transportă lipidele (90% din lipidele conținute de chilomicroni sunt trigliceride alimentare, exogene) din celulele mucoasei intestinale către țesuturile periferice.
Lipoproteinele cu densitate foarte scăzută (VLDL) transportă trigliceridele endogene (aproximativ 60%) sintetizate de ficat către periferie. În timp ce particulele de VLDL se află în circulație, trigliceridele sunt degradate sub acțiunea unei enzime (lipoprotein-lipazei), ceea ce determină scăderea dimensiunilor și creșterea densității lipoproteinei. În urma acestor modificări, VLDL este convertit în plasmă la LDL.
Notă:
„Ficatul gras” (steatoză hepatică) apare în situațiile în care există un dezechilibru între sinteza hepatică de trigliceride și secreția de VLDL (în patologii precum: obezitate, diabet zaharat).
Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) conțin o cantitate mult mai mică de trigliceride decât precedentele, dar prezintă o concentrație mare de colesterol și de esteri ai colesterolului. Două treimi din LDL cedează colesterolul și esterii colesterolului în ficat, iar cealaltă treime în țesuturile extrahepatice, în ambele cazuri fiind necesară legarea unei apoproteine specifice LDL (apo B100) de receptorii celulari pentru LDL. Prin legarea de receptori, are loc internalizarea moleculelor de LDL, rezultatul metabolismului celular fiind creșterea concentrației intracelulare a colesterolului.
Lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL) au un metabolism complex, care nu este pe deplin înțeles. HDL nascent au formă discoidală. Pe măsură ce acumulează colesterol, particulele HDL sunt transformate rapid în particule sferice. HDL deține funcții importante, printre care transportul invers al colesterolului.
Transferul selectiv al colesterolului din celulele periferice în HDL și din HDL la ficat reprezintă o componentă cheie a homeostaziei colesterolului. Acesta este motivul pentru care HDL este numit colesterolul „bun”.
Pregătirea pacientului
Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiții bazale, înaintea oricărei proceduri diagnostice sau terapeutice (ideal între orele 7 – 9 dimineața, în condiții „a jeune” – pe nemâncate; pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomandă ca recoltarea să se efectueze după 12 ore de la ultima masă.
Factori care influențează rezultatul în faza de recoltare a lichidelor biologice:
- Ingestia de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:
- cu până la 50% ale trigliceridelor;
- cu până la 5% a colesterolului.
- Înfometarea de lungă durată (săptămâni) duce la o scădere semnificativă a trigliceridelor și colesterol.
- Ingestia de alcool (2 – 12 ore înainte de recoltare):
- duce la creșterea trigliceridelor de până la 50%;
- duce la scăderi ale colesterolului de până la 10-20%.
- Menținerea mai mult de 3 minute poate determina o variație de 3% a valorilor lipidelor.
Proba biologică:
Sânge venos recoltat în vacutainer cu/fără gel separator.
Prelucrarea necesară după recoltare:
Centrifugare. Prin centrifugare se separă serul care este analizat în aceeași zi sau poate fi stocat la -20 °C.
Cauze de respingere a probei:
Specimen intens hemolizat/lipemic. Serul recoltat a jeune este clar, deși conține lipide: 800-1200 mg/dl. Serurile lipemice interferă cu toate determinările fotometrice și testele de biochimie.
Metoda de determinare:
Spectrofotometrie (enzimatică- colorimetrică)
Valori de referință:
Variază în funcție de sex, vârstă, dietă și regiune geografică.
Utilizări:
- evaluarea riscului de cardiopatie coronariană;
- diagnosticul diferitelor lipoproteinemii;
- monitorizarea tratamentului hiperlipidemiilor.
| Colesterol seric total | optim < 200 mg/dl la limită: 200 – 239 mg/dl crescut ≥ 240 mg/dl |
| HDL colesterol | scăzut/risc crescut < 40mg/dl crescut/risc scăzut ≥ 60mg/dl |
| LDL colesterol | optim < 100 mg/dl la limită: 130-159 mg/dl crescut: 160 – 189 mg/dl foarte crescut: ≥ 190 mg/dl |
| Trigliceride | optim < 150 mg/dl la limită: 150-199 mg/dl crescut: 200 – 499 mg/dl foarte crescut: ≥ 500 mg/dl |
Bibliografie
- Dobreanu Minodora. Biochimie clinică, ediția a III-a, vol.2. University Press 2015
- Dobreanu Minodora. Compendiu de biochimie clinică și imunologie. University Press 2013
- Dinu Veronica, Truția E, Popa Elena and all. Biochimie medicală Mic tratat. Editura medicală 1998
- Jacques Wallach. Interpretarea testelor de diagnostic. Ediția internațională – VII. Editura științelor medicale 2007
- Stefan Silbernagl, Florian Lang. Fiziopatologie Atles colorat. Editura medicală Callisto 2011
- Pamela Champe, Richard Harvey, Denise Ferrier. Lippincott Biochimie ilustrată. Editura medicală Callisto 2010